Samsung a lansat un dispozitiv de monitorizare a somnului

samsung_SleepSenseSamsung a prezentat la IFA Berlin 2015 SleepSense, un nou dispozitiv, care ajută la îmbunătățirea calității somnului.

Samsung SleepSense te ajută să monitorizezi și să îți înțelegi obiceiurile de somn, să înveți să îți îmbunătățești procesul de odihnă, fără să fii nevoit să apelezi la ajutor extern. Samsung SleepSense poate fi consultantul tău personal. Acest dispozitiv de monitorizare folosește tehnologie patentată pentru a analiza cantitatea și calitatea somnului, generând rapoarte personalizate despre somn și oferind recomandări despre cum îți poți îmbunătăți somnul, toate acestea prin intermediul unei aplicații pe smartphone.

Samsung SleepSense este ușor de folosit: trebuie doar să așezi senzorul sub saltea, să descarci aplicația SleepSense și să conectezi senzorul la aplicație. SleepSense este un senzor precis de monitorizare, cu o acuratețe de până la 97%. Senzorul contactless înregistrează și analizează în timp real pulsul, ritmul respirator și mișcările din timpul somnului, astfel încât să primești în fiecare dimineață informații despre somnul tău. Analiza procesului de somn și scorul sunt redate în funcție de rezultatele medii pentru fiecare vârstă. Scorul este calculat în funcție de șapte indicatori: timpul pe care l-ai petrecut dormind, eficiența somnului, timpul necesar pentru a adormi, de câte ori te-ai trezit, timpul petrecut în somn REM și timpul petrecut în somn profund.