Salariile în România sunt mult mai scăzute decât productivitatea

Salariile în România sunt mult mai scăzute decât productivitatea şi, contrar a ceea ce se spune în spaţiul public, creşterile salariale din ultimul deceniu au fost însoţite de creşteri echivalente ale productivităţii muncii, astfel că dezbaterea publică trebuie să se reorienteze spre creşterea productivităţii, nu către limitarea creşterilor salariale, arată un studiu elaborat de FES România şi Syndex.
Documentul prezintă o analiză detaliată a chestiunii productivităţii, plecând de la aspecte teoretice şi până la relaţia dintre productivitate şi salarii aşa cum arată ea în România astăzi.
“Un nivel scăzut al productivităţii într-adevăr nu poate asigura salarii mari. Aceasta nu este însă problema României, unde salariile sunt comparativ mult mai scăzute decât productivitatea. Mai mult, contrar a ceea ce se spune în spaţiul public, creşterile salariale din ultimul deceniu au fost însoţite de creşteri echivalente ale productivităţii muncii. Discursul dominant din spaţiul public este totuşi înşelător de la bun început, din moment ce vorbim de un raţionament strict în termeni de rate de creştere, a cărui asumpţie principală este existenţa unui punct de echilibru originar între nivelul productivităţii şi nivelul remunerării muncii. Neluarea în calcul a distribuţiei valorii adăugate între muncă şi capital face ca discursul public despre productivitate să fie unul extrem de partizan, scopul fiind de fapt limitarea creşterilor salariale şi menţinerea unui raport cât mai mare între productivitate şi costuri, fără ca angajatorii să facă eforturi investiţionale şi organizaţionale pentru creşterea productivităţii. Nu e deci deloc întâmplător că tema productivităţii apare în spaţiul public doar atunci când situaţia de pe piaţa muncii tinde să împingă salariile în sus. Vorbim de o critică moralizatoare a creşterilor salariale dublată de denunţarea presupusei iraţionalităţi economice a acestora”, se menţionează în studiul ‘Chestiunea productivităţii – controverse şi clarificări’, prezentat de Ştefan Guga, consultant în cadrul Syndex România.
Potrivit studiului, dacă ne uităm la raportul dintre productivitatea muncii şi costurile cu forţa de muncă, costurile cu forţa de muncă sunt atât de reduse în România, încât nici nu se pune problema ca majorările salariale să “ameninţe cu adevărat activitatea economică la nivel macro”. Atfel, pe termen mediu şi mai ales pe termen lung, situaţia se poate schimba, drept pentru care dezbaterea publică trebuie să se reorienteze spre “problema cu adevărat importantă: creşterea productivităţii, şi nu limitarea creşterilor salariale”.
“În ultimii ani, tema productivităţii a căpătat o prezenţă constantă în spaţiul public din România, în special în asociere cu subiectul creşterilor salariale. De la politicieni şi funcţionari de rang înalt la presă şi reţele de socializare, s-a conturat un consens general şi foarte vizibil cum că productivitatea (mai exact, productivitatea muncii) reprezintă o limită obiectivă pentru creşterile salariale sau, mai precis, că salariile din România cresc prea rapid în raport cu productivitatea. Ideea este foarte simplă: din moment ce salariile sunt plătite din valoarea adăugată rezultată din activitatea economică, o creştere prea mare a acestora limitează investiţiile, reduce profiturile şi ameninţă astfel sustenabilitatea activităţii economice pe termen mediu şi lung. În spaţiul public din România, acesta a fost în ultima perioadă probabil cel mai puternic argument împotriva creşterilor salariale de orice fel”, precizează documentul.
Studiul mai arată că în cazul României, ponderea redusă a salariaţilor în totalul populaţiei ocupate duce la o subestimare a productivităţii muncii în comparaţie cu alte ţări. De asemenea, preţurile joacă un rol extrem de important, existând o legătură puternică între preţurile reduse şi productivitatea redusă din România. “Nu e vorba doar de preţurile de piaţă, ci şi de preţurile practicate pentru transferurile de bunuri şi servicii între filialele companiilor multinaţionale. Fără a avea la dispoziţie cifre exacte, este destul de plauzibil că în cazul României aceste preţuri duc la subestimarea productivităţii, corolarul direct fiind supraestimarea ei în alte ţări. Anumite distorsiuni pot fi evitate printr-o analiză mai atentă; altele (cum este cazul preţurilor de transfer) ar necesita o reevaluare din temelii a modului în care se contabilizează activitatea economică”, susţin autorii studiului.

Potrivit sursei citate, chiar dacă productivitatea muncii în România a crescut semnificativ şi relativ constant în ultimele două decenii, ea a rămas la un nivel scăzut în comparaţie cu ţările occidentale şi chiar şi cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Distorsiunile metodologice şi dificultăţile de măsurare datorate preţurilor nu explică decât parţial acest decalaj, problema ţinând în atât de structura economiei, cât şi modul ei de funcţionare. Documentul arată că nu este însă deloc vorba despre calităţile morale şi educaţionale ale forţei de muncă din România, ci de probleme ce ţin de tipul de activităţi dezvoltate în România şi de gestiunea foarte multor firme.
“Poziţia periferică a României în economia europeană presupune dezvoltarea unor activităţi de complexitate scăzută, care se bazează pe costuri şi capitalizare reduse. Într-un asemenea context, un nivel redus al valorii adăugate este o limită obiectivă, iar faptul că forţa de muncă este principalul factor de producţie trage şi mai mult în jos productivitatea muncii”, mai arată studiul. AGERPRES