Anul 2022 a fost unul foarte bun, care s-a apropiat la nivelul de dinainte de pandemie, a precizat Roxana Stănciulescu, Head of Retail Leasing Division, AFI Europe România, în cadrul ediției din luna martie a conferinței „Real Estate & Construction Forum”.

Anul trecut a fost unul fantastic pentru toată lumea. În 2022 am recuperat traficul din 2019. Am analizat 2022 versus 2019. Am raportat 15% creștere față de 2019. În 2021 a fost presiune foarte mare pentru retailerii de food. Dar în 2022 în zona de food sunt multe inițiative locale antreprenoriale. Nu avem niciun spațiu vacant pe partea de food în acest moment. A fost un an 2022 foarte bun. Abia anul acesta am avut o creștere pe service charge. Încă înainte de creșterea costurilor la energie, am început investiții pentru eficientizarea energetică a clădirilor. Investim constant”, a explicat Roxana Stănciulescu.

La rândul său, Cornelia Nicolae, Retail Operations Director, FASHION HOUSE Group, a vorbit despre realizările organizației anul trecut, în ciuda contextului economic dificil. „În 2022 putem spune cu bucurie că performanțele celor două sedii FASHION HOUSE au fost excelente, în comparație cu 2021, dar și cu 2019. Rezultatele sunt cu atât mai remarcabile cu cât vorbim de un context economic dificil. La nivel de trafic, am înregistrat creșteri de 12% în sediul din Militari și de 6% în sediul din Pallady, față de 2021. La nivel de vânzări, am avut creștere de 34% la sediul din Militari și de 19% la cel din Pallady, față de 2021”, a punctat ea.

În acest context, Venera Maria Munjev, Asset & Expansion Manager, Auchan Retail România, a subliniat că, în opinia sa, nu ar trebui să facem comparații ale evoluției business-ului cu momentul 2019, întrucât comportamentele consumatorilor sunt diferite astăzi. „Anul trecut, am înregistrat creștere pe cifra de afaceri și pe trafic. Am continuat procesul de expansiune. Ne păstrăm obiectivul de a deschide 60 de magazine până în 2025. Avem mare atenție pentru experiența clientului în magazin. Comparația cu 2019 nu mai este relevantă. S-au schimbat comportamentele, preferințele. Aceste aspecte ne-au preocupat anul trecut. Hypermarketurile sunt încă foarte importante pentru coșurile mari, pentru cumpărăturile de weekend și pentru diversitate”, a adăugat ea.

Peste 200 de speakeri și profesioniști din domeniul Real Estate s-au reunit, pe 3 martie 2023, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel și online, la noua ediție a conferinței „Real Estate & Construction Forum”. Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, evenimentul a abordat trendurile, oportunitățile și provocările din sectoarele retail, industrial & logistic, office și rezidențial, în cadrul a patru paneluri de dezbatere. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.

Real Estate & Construction Forum este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro, EuroUrbanism.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.