Fermierii români încasează cel mai mic preţ din UE pe grâul pe care îl comercializează, potrivit unui ultim raport al Comisiei Europene. La data de 23 iulie, grâul din zona Banat (grâu DEPSILO-grâu care a fost anterior depozitat, încărcarea şi transportul riscurilor fiind ale cumpărătorului) se vindea pentru 145,36 de euro tona, fiind cel mai mic preţ din UE. Aceasta în condiţiile în care, în Hamburg (Germania), tona de grâu livrată în aceleaşi condiţii (DEPSILO) s-a vândut cu 194 de euro tona, în Burgos (Spania) cu 181,6 euro tona, iar în Zagreb (Croaţia) cu 154,07 euro tona.

Comparativ cu zilele anterioare, preţul grâului din Banat s-a depreciat cu până la aproximativ 7%, astfel că, la data de 2 iulie, o tonă costa 156,5 de euro, pe 9 iulie preţul era de 155,87, iar pe 16 iulie de 151,77 de euro tona.

În portul Constanţa însă, preţul unei tone de grâu a fost, la 23 iulie, de 192,48 euro tona, printre cele mai mari din UE. Este însă vorba despre preţul FOB ce presupune suportarea costurilor şi riscurilor până la îmbarcarea pe o navă de către vânzator.

Citiți articolul complet pe economica.net