Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,6% în trimestrul patru din 2021, în creştere de la 2,4% în precedentele trei luni şi 1,8% în perioada similară din 2020, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Foto: ec.europa.eu
În trimestrul patru din 2021, statele membre cu cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante erau Bulgaria, Grecia şi Spania (toate cu 0,7%), Slovacia şi România (ambele cu 0,9%), în timp ce ţările membre cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante au fost Cehia (4,9%), Belgia (4,7%) şi Ţările de Jos (4,2%).
În zona euro, rata locurilor de muncă vacante a fost de 2,8% în trimestrul patru din 2021, în creştere de la 2,6% în precedentele trei luni şi 1,9% în perioada similară din 2020.
Foto: ec.europa.eu
Comparativ cu situaţia din trimestrul patru din 2020, rata locurilor de muncă vacante a scăzut în Cehia, a rămas stabilă în Bulgaria şi a urcat în 25 ţări membre. Cele mai semnificative creşteri fiind în Belgia (1,8 pp), Ţările de Jos (1,7 pp) şi Austria (1,4 pp).
Pe sectoare de activitate, în România, rata locurilor de muncă vacante în trimestrul patru din 2021 era de 0,8% în industrie şi construcţii şi de 0,9% în servicii. La nivelul Uniunii Europene, rata locurilor de muncă vacante era de 2,5% în industrie şi construcţii şi de 2,9% în servicii. AGERPRES