România, pe primul loc în Europa Centrală şi de Est la traficul ilegal cu ţigări

România ocupă primul loc în Europa Centrală şi de Est ca nivel al traficului ilegal cu ţigarete, după ce anul trecut autorităţile din Polonia au reuşit să reducă semnificativ activitatea reţelelor de contrabandă, conform comunicatului de presă remis de către British American Tobacco.

În martie 2018 piaţa neagră a ţigaretelor din România a ajuns la 17,2% din totalul consumului, în creştere cu 1,6 puncte procentuale faţă de începutul aceluiaşi an.

Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice în cadrul British American Tobacco, Europa Centrală şi de Sud, a declarat că “în contextul în care România a urcat pe un loc 1 pe care nu şi-l doreşte nimeni, acela de piaţă de desfacere şi sursă de profituri uriaşe pentru reţelele de contrabandă, este binevenit anunţul Ministerului de Finanţe că au fost identificate soluţiile pentru securizarea frontierelor şi că implementarea lor va fi realizată până la finalul acestui an”.

Combaterea fenomenului contrabandei şi traficului ilicit necesită eforturi susţinute din partea tuturor decidenţilor politici şi a structurilor de forţă ale statului. Conform stopcontrabanda.ro, în 2017 autorităţile române au împiedicat circa 150 de milioane de ţigarete să ajungă pe piaţa neagră, reprezentând însă doar circa 3% din totalul ţigărilor ilicite consumate în ţară.

“Cu cele 640 de milioane de euro neîncasate de stat pentru ţigările de contrabandă vândute anul trecut în România s-ar fi putut achiziţiona toate scannerele şi echipamentele necesare pentru împiedicarea oricărui produs contrafăcut să ajungă în ţară, nu doar a ţigărilor”, a mai spus Ileana Dumitru.

Conform studiului “Sun Report” din 2017, realizat de către KPMG şi Royal United Services Institute, din Marea Britanie, principala măsură adoptată de către Polonia a fost întărirea securităţii graniţelor cu Belarus şi cu regiunea Kaliningrad a Rusiei, cele două zone din care proveneau majoritatea ţigărilor de contrabandă.