O analiza de Conf. Univ. Dr. Mihai-Bogdan PETRISOR despre utilizarea instrumentelor online si rata de penentare a digitalizarii in institutiile publice romanesti.

 

Si eu m-am regasit printre cei multi care, nu odata, am laudat ce bun e internetul la noi in tara. La un moment dat viteza internetului in Romania era chiar in top 5 sau, altadata, in top 10 in lume. Nu mai conta. Simteam ca suntem cineva. Povesteam intre noi, laudam, desi inclusiv vecinul avea acelasi internet. Cel mai bine ne simteam cand mergeam in vizita in strainatate si constatam, aproape cu superioritate, ce bine ”merge la noi”.

Treptat, am constatat ca poti sa il folosesti nu doar la filme si muzica. Social-media a aparut in viata celor mai multi dintre noi si din nou internetul de mare viteza si-a facut treaba cu prisosinta, pana la nivel de dependenta pentru cei mai multi. In schimb, nu vreau sa vorbesc despre toate aceste aspecte ci despre altceva cu un caracter mult mai practic.

Cat de util ne este internetul de mare viteza pentru interactiunea cu administratia publica? Am constatat, mai ales acum in aceasta perioada de izolare, ce bine este sa ai internet si sa poti adresa intrebari la care sa ti se poata raspunde prin email. Ce bine ar fi daca am putea depune si documente fara sa ne mai deplasam pana la institutie. Inainte sa fim gata sa infieram administratia publica pentru lipsa sa de pregatire in acest segment al e-guvernarii, haideti sa aruncam o privire si la noi, cetatenii.

Datele furnizate de eurostat sunt de natura sa creeze o usoara incertitudine, si pe tipicul nostru, sa spunem ”nu este chiar asa”. Dar datele spun ca DA. In 2010, procentul din populatia Romaniei care accesa internetul o data pe saptamana (minim) era de 34%.

 

Sursa: prelucrare proprie dupa date furnizate de Eurostat; https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_bdek_di&lang=en

Facem un salt important dar, insuficient as putea spune. In conditiile in care media tarilor UE este de aproape 90% a persoanelor care acceseaza minim odata pe saptamana internetul. Noi inca suntem departe. Cu alte cuvinte, tot internetul de mare viteza a fost folosit de un procent relativ mic dintre cetateni. Daca mai facem o analiza si cat din acest acces la internet a fost utilizat in scopuri mai utile decat vizionat filme, muzica si facebook s-ar putea sa ne ingrijoram. Dar chiar asa, cati dintre noi am accesat site-urile diverselor institutii din administratia publica pentru a interactiona cu acestea?

Privesc datele livrare de Eurostat, le mai filtrez odata, si am senzatia ca totusi poate e o greseala. Nu, nu este. Datele din toata perioada analizata 2010-2019 confirma acest lucru. Graficul urmator, pentru lizibilitate, ofera doar imaginea anului 2010 si 2019 dar datele sunt elocvente.

 

Sursa: prelucrare proprie dupa date furnizate de Eurostat; https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_bdek_ps&lang=en

 

Procentul de 8% in 2010 si 12% in 2019 este natura sa ne trimita intr-o realitate pe care parca nu vrem sa o vedem. Pana si Bulgaria, tara vecina si careia zeflemitor nu-i mai acordam nici girul sa ne mai comparam, este la 25%. Situatia este atat de grava incat nu putem sa aruncam intreaga vina doar pe institutiile publice. Le parvine mare parte din vina bineinteles dar totusi de cate ori ati incercat sa trimiteti macar un email la o institutie si sa asteptati un raspuns. Raspunsul este NU, trebuie sa mergem acolo. Doar acolo, vorbind si privind o persoana in ochi se rezolva, chiar si daca e portarul si ne spune ca e inchis.

Zambim poate, dar nu prea. Toata aceasta perioada de izolare ne-a facut sa mai constientizam ceva. Cat de mult timp economisim sa nu mai alergam la institutii publice. Includem aici si traficul, gasirea locului de parcare, asteptare autobuz  etc. Timpul trece prea repede si sincer, chiar nu putem sa il irosim. In mod clar administratia este cea care trebuie sa porneasca motoarele dezvoltarii propriilor site-uri si platforme de interactiune online dar trebuie de partea cealalta sa gaseasca un cetatean (persoana fizica sau juridica) dispus sa acceseze internetul si pentru altceva decat deschiderea paginii social-media.

In plan secund se preconizeaza la orizont o noua provocare. Daca vom reusi sa interactionam cu instituiile prin intermediul internetului va veni momentul sa putem semna cereri, contracte, diverse documente si sa le trimitem. Semnatura olografa se poate afla la un inceput al sfarsitului. Cine stie cum va fi peste 100 de ani, dar acum avem nevoie de semnatura digitala. Segmentul privat este deja aici si foloseste in mod frecvent aceste semnaturi. Dintre institutiile publice care au introdus semnatura electronica se remarca, in primul rand, ANAF-ul. Dar, dupa cum am mentionat, la accesibilitatea internetului si interactiunea cu administratia drumul este lung si se pare ca suntem inca la inceput.

 

Mihai-Bogdan PETRIȘOR este conferențiar universitar doctor la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și membru al Asociației Române de Științe Regionale. Este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor și al Facultății de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Activitatea didactică se adresează studenților de la Specializarea Administrație publică și celor de la Specializarea Finanțe-Banci din cadrul FEAA, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat.