Dincolo de siguranța psihologică, pentru angajați este importantă și securitatea locului de muncă. Astfel, Robert Schmidt, Business Development Manager, Smartree, a precizat în cadrul conferinței MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, organizată de BusinessMark la Timișoara: „Avem 5 generații ce lucrează, concomitent, în câmpul muncii. Pentru mine, asta înseamnă că am 5 audiențe către care trebuie să mă adresez diferit. Nu cred că este ușor pentru colegii de HR să acomodeze 5 generații de colegi cu nevoi diferite. Stabilitatea are un înțeles diferit pentru fiecare dintre noi, însă îl putem grupa după generații. Pentru Generația tăcută și Baby Boomers, stabilitatea presupunea să ajungă de la job la pensie, într-un loc. Generația X a trecut prin schimbări majore, au dezvoltat o reziliență și sunt mai asumați către schimbare. Millennials percep altfel stabilitatea: au nevoie de un echilibru, au nevoie să știe că între muncă și viața personală există un scop la care se pot conecta. Ei caută apreciere și un job care să îi pregătească pentru viitor. Ei găsesc stabilitate în această apreciere. Generația Z este cea care are cel mai mult curaj. Ei spun lucrurilor pe nume, vor vorbi atunci când au o problemă. Deși își doresc stabilitate, 43% dintre ei se așteaptă să muncească la primul angajator maximum 1 an.”
Leonard Rizoiu, Fondator & General Manager, leoHR, a vorbit în cadrul evenimentului despre cum pot departamentele de resurse umane să creeze politici mai incluzive. „Este foarte important să facem un self-scan, pentru că greul vine când nu deții informația. Este important să știm ce simt oamenii față de organizație, pentru că ne ajută să facem un plan de acțiune bazat pe un fundament în cifre. Rolul managerului este foarte important pentru realizarea unui mentorat incluziv.
Generațiile tinere își doresc foarte mult să contribuie, sunt interesați de lucrurile pe care noi le-am învățat, poate, mai târziu. Flexibilitatea și adaptabilitatea sunt, totodată, foarte importante, la fel și politicile transparente. Fiecare dintre noi dorește să aibă un parcurs profesional vizibil, pentru a ne putea face planuri de stabilitate în compania respectivă sau nu. Pentru a construi practici incluzive, este important să știi cui i le dedici.”
Aproximativ 150 de specialiști locali din domeniul resurselor umane au participat, pe 2 noiembrie 2023, la conferința „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, organizată de BusinessMark la Timișoara.
Platformele Oameni și Companii – EventsMax.ro, GlobalManager.ro, Administratie.ro și GlobalHRManager.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.
Mai multe detalii despre acest eveniment, ca și despre toate evenimentele naționale și locale din domeniul resurselor umane, găsiți, actualizate permanent, pe EventsMax.ro – Platforma evenimentelor profesionale și de business din România. Peste 30.000 de executivi, antreprenori și specialiști din toate domeniile accesează platforma lunar pentru a căuta informații despre evenimentele din domeniile lor de interes. Abonează-te gratuit la newsletter-ul EventsMax, aici , și poți primi alerte săptămânale cu evenimente din domeniul care te interesează. Dacă vrei să publici evenimentele tale, fă-ți un cont gratuit, aici .