După trei ani de prezență pe piața serviciilor medicale din Timișoara, Rețeaua de sănătate Regina Maria își consolidează prezența în vestul țării, prin preluarea celor mai importanți furnizori de servicii de imagistică, Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan, care numără cinci unități specializate.

Achiziția vine după ce, în a doua jumătate a anului 2018, Regina Maria a preluat centrele Pozimed din Constanța, dar și a patru centre Hiperdia situate în Arad, Orăștie și Cluj. Prin expansiunea rapidă în zona de vest a țării, operatorul privat de servicii medicale vizează poziția de lider regional, în special în ce privește serviciile de imagistică, dar și păstrarea unui nivel înalt de expertiză medicală și de calitate a actului medical.

Primul centru de radioimagistică dr. Bîrsășteanu, cel de radiologie, a fost înființat în 2007 și oferea, în premieră la acea vreme, posibilitatea de a transmite radiografii între medici, pentru o a doua opinie medicală. În prezent, Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan înseamnă cinci clinici de radiologie și imagistică, dintre care trei în Timișoara, una în Lugoj și una în Sânnicolau Mare.

„Expansiunea la nivel național este una dintre prioritățile Regina Maria, care se va concretiza atât organic, cât și prin achiziții, la fel ca până acum. Am intrat pe piața medicală din Timișoara acum mai bine de trei ani și ne bucurăm că în acest interval ne-am consolidat amprenta locală. Investițiile continue ne-au ajutat să asigurăm o acoperire completă a nevoilor medicale, iar acum, pentru prima oară în Timișoara, Regina Maria va oferi pacienților săi inclusiv servicii de imagistică”, spune Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Centrele de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan au o echipă de 60 de angajaţi, acestea finalizând anul 2018 cu o cifră de afaceri totală de peste 1,7 milioane de euro. „Centrele de Radiomagistică Dr. Bîrsăşteanu și Telescan s-au născut din dorința de a oferi timișorenilor un loc în care sănătatea este prețuită așa cum se cuvine și în care pacientul se află cu adevărat în centrul tuturor activităților noastre. Am găsit în Regina Maria un partener cu valori comune, care împărtășește atât această dorință, cât și standardele de calitate și excelență care ne-au ghidat până acum. Am încredere că parteneriatul început acum va fi unul de succes, care va susține dezvoltarea centrelor și din care vor beneficia în primul rând pacienții”, susține Prof. Dr. Florin Bîrsăşteanu, fondator al Centrelor de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan, președinte al Societății Române de Radiologie și Imagistică Medicală.