Compania Safeway International Impex din Cluj-Napoca, o afacere în distribuţia de produse alimentare, băuturi alcoolice şi nonalcoolice, şi-a bugetat pentru acest an afaceri în creştere cu 10% faţă de 2020, susţinute, în principal, de dezvoltarea reţelei proprii de magazine Home Garden.

”Factorii ce au susţinut afacerile noastre în 2020 au fost orien­tarea spre clienţii retail şi dezvoltarea reţelei de ma­gazine proprii. Cu toate că am fost afectaţi de pandemie până în mai 2021, începând din luna iunie am avut o creştere semni­ficativă a vânzărilor, odată cu deschiderea pieţei HoReCa. Ne bazăm, de asemenea, pe dezvoltarea în continuare a reţelei proprii de magazine”, au declarat oficialii companiei Safeway International Impex, citaţi de ZF.

Businessul a început ca o afacere de familie în urmă cu 27 de ani, mai exact în 1994, trecându-se de la comerţul cu ridicata la distribuţia propriu-zisă. La momentul respectiv compania era cunoscută în Cluj pentru vânzarea de băuturi alcoolice către baruri, restaurante şi magazine tradiţionale. 10 ani mai târziu, ca un răspuns la nevoile pieţei, a luat naştere brandul Home Garden, care a ajuns în prezent unul dintre liderii pieţei locale de produse alimentare conservate. Compania a ajuns în prezent la 13 magazine Home Garden, după de în 2020 au fost deschise 4 noi unităţi, iar obiectivul clujenilor pentru 2021 este de a inaugura încă cel puţin 4 noi magazine.