Reţeaua de sănătate Regina Maria a realizat investiţii de peste nouă milioane de euro, în cei aproape 10 ani de prezenţă pe piaţa serviciilor medicale din Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat remis. În 2017, Regina Maria s-a extins la nivel local prin lansarea serviciului de ambulanţă privată şi îngrijire la domiciliu Prompt URG şi prin deschiderea laboratorului specializat pe zona de anatomie patologică şi citologie Santomar OncoDiagnostic.

Furnizorul medical privat va continua investiţiile în sistemul medical local prin inaugurarea, la începutul anului 2018, a primului spital privat cu servicii integrate din oraş, o unitate medicală de importantă regională, care va deservi şi pacienţii judeţelor limitrofe. Valoarea totală a acestui proiect de dezvoltare va fi de 15 milioane de euro.

„Clujul devine, pentru Regina Maria, noua capitală a sănătăţii. Oraşul a reprezentat dintotdeauna pentru noi un punct strategic în dezvoltarea reţelei la nivel naţional; a fost primul oraş în care ne-am extins, la începutul lui 2008, şi în care, ulterior, am direcţionat cele mai mari bugete de investiţii, după Bucureşti. Bineînţeles, toate aceste lucruri au fost posibile şi datorită înaltei pregătiri a medicilor de aici şi a calităţii la care se face medicină în Cluj. Suntem onoraţi să avem alături unii dintre cei mai buni medici de aici şi să putem contribui la susţinerea performanţei medicale clujene. Totodată, ne propunem să aducem aici expertiza noastră în obţinerea acreditărilor internaţionale pentru spitale. Regina Maria are deja două spitale acreditate de organisme internaţionale, americane şi europene, fiind singurul furnizor din România cu o experienţă atât de vastă în domeniu”, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Reţeaua de sănătate Regina Maria deţine 39 de locaţii proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternităţi, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 20 laboratoare de analize, banca proprie de celule stem şi peste 180 de policlinici partenere în ţară. AGERPRES