Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au angajat că vor veni cu o propunere despre cum se poate interveni asupra tarifelor RCA

masiniReprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP) s-au angajat că vor analiza și vor reveni cu o propunere despre cum se poate interveni asupra tarifelor RCA pe termen scurt, la solicitarea reprezentanților Uniunii Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit unui comunicat al Uniunii.

Aproximativ 60 de transportatori au protestat, marți, în Piața Constituției, față de triplarea prețului asigurării RCA la autovehiculele comerciale.

“Reacția autorităților la mitingul de protest organizat de UNTRR, miercuri, 16 decembrie 2015, este aceea că MFP va veni cu o propunere de intervenție pe piața RCA. În timpul protestului, o delegație UNTRR s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP) având în vedere faptul ca în urma discuțiilor anterioare purtate cu Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) nu s-a ajuns la niciun rezultat, iar emiterea unui act normativ prin Parlament necesită o perioadă îndelungată”, se menționează într-un comunicat al UNTRR.

Reprezentanții UNTRR susțin că au depus o solicitare prin care, în mod excepțional, au cerut emiterea unei Ordonanțe de Guvern cu efecte pentru anul 2016, cu aplicare imediată de la 1 ianuarie, care să limiteze valorile asigurărilor RCA/carte verde la valori normale de maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de mărfuri și persoane care fac transporturi rutiere internaționale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local și la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme.

“Aceste valori propuse de către UNTRR sunt oricum de 3 ori mai mari față de cele din anul 2012, când tariful RCA pe 12 luni pentru un autovehicul de transport internațional de mărfuri sau persoane era de 1.200 lei”, se menționează în comunicat.

Totodată, reprezentanții UNTRR au subliniat că statul român ar trebui să înțeleagă că se află în competiție cu celelalte state și că trebuie să facă tot posibilul să dea șansă agenților economici din România să poată face afaceri mai mari și mai profitabile din care să poată plăti taxele și impozitele aferente și să scadă presiunea pe bugetul de stat. AGERPRES