Producătorul ger­man de soluţii pentru feres­tre Rehau va investi aproximativ 10 milioane euro în judeţul Sibiu pentru construcţia unui hub regional, în linie cu planurile de dezvoltare. După finalizarea construcţiei noului hub regional din Sibiu, compania va renunţa la locaţiile actuale din Tunari şi Apahida şi îşi va reloca birourile centrale, în Bucureşti şi Cluj.

”Scopul nostru este să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri, dezvoltarea business-ului în această direcţie fiind dintotdeauna nucleul afacerii noastre. Investiţiile planificate în România susţin valorile, misiunea şi viziunea REHAU şi vor aduce produsele şi serviciile noastre mai aproape de clienţi. În acelaşi timp, din dorinţa de a oferi un mediu de lucru cât mai plăcut pentru angajaţi, planurile de viitor ale companiei sunt construite şi în jurul bunăstării lor. De aceea, avem în vedere mutarea birourilor în oraş, oferind astfel un acces mai facil către sediile REHAU”, a declarat Alexandru Oprea, Country Manager REHAU România.

Investiţia de la Sibiu are ca scop o extindere a capacităţilor de producţie, servicii şi logistică în România, pentru a servi mai bine şi mai rapid atât clienţii locali, cât şi pe cei din Europa de Est. Investiţia va fi finalizată în cursul anului 2022. În prezent, REHAU se află în etapa de planificare.

Compania germană este prezentă de 25 de ani în România şi are în acest moment 86 de angajaţi la nivel naţional. Cifra de afaceri a companiei a fost de 44 de milioane euro în 2019. La nivel de grup, vânzările anuale ajung la aproximativ 3,5 miliarde de euro.