Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), în calitate de partener, împreună cu Ministerul Sănătăţii, lider de parteneriat şi beneficiar, implementează proiectul „Sistem Informatic pentru registrele de sănătate – RegIntermed”, ce vizează digitalizarea registrelor de sănătate şi interconectarea acestora cu alte platforme IT din domeniul e-sănătate, inclusiv cu sistemele informatice al Uniunii Europene (UE).
„România are nevoie de mai multe soluţii digitale pentru a remedia probleme sistemice. În ceea ce priveşte sistemul medical, pentru prea multă vreme am întâlnit o abordare insulară, în care informaţiile sunt gestionate la nivel local, de fiecare unitate medicală în parte. Proiectul RegIntermed va schimba complet această abordare, prin digitalizarea înregistrărilor în registrele de sănătate, prin dezvoltarea sistemelor informatice existente şi prin implementarea interoperabilităţii acestor sisteme. Scopul este constituirea unei baze de date actualizate despre pacienţi, tratamentele aplicate şi evoluţia bolilor. Această bază de date va integra toate cerinţele GDPR şi normele de confidenţialitate. Pe baza datelor, se vor putea genera rapoarte şi statistici anonimizate despre boli şi tratamente la nivelul tuturor segmentelor populaţiei – în funcţie de vârstă, geolocaţie, afecţiune etc.”, a declarat preşedintele interimar al ADR, Octavian Oprea.
Oficialul a menţionat, totodată, că implementarea RegIntermed va pune cu adevărat accent, pentru prima dată, pe prevenţie şi trasabilitate, iar sistemul va fi dimensionat pentru a acoperi nevoile, la nivel naţional, a 55.000 de medici, două milioane de pacienţi şi 300 de administratori de procese operaţionale.
„Prin aplicarea principiilor guvernării bazate pe date, implementarea RegIntermed va pune cu adevărat accentul, pentru prima dată, pe prevenţie şi trasabilitate. Sistemul va putea integra date din mai multe surse informatice, va genera statistici esenţiale pentru fundamentarea politicilor în sistemul sanitar şi pentru luarea deciziilor optime la nivel medical, în beneficiul pacienţilor, prin urmărirea de durată a eventualelor rezultate ale tratamentelor. Sistemul va fi dimensionat pentru a face faţă următoarelor caracteristici legate de grupurile ţintă: 55.000 medici de la nivel naţional, 2.000.000 de pacienţi iniţiali – cu o creştere ulterioară de 500.000 de înregistrări pe an, 300 de administratori de procese operaţionale. De asemenea, se va dezvolta o platformă online pentru preluarea datelor din bazele de date la nivel de registru medical şi transpunerea acestora în hărţi tematice în care să figureze geografic datele din registre”, a explicat şeful Autorităţii.
Mai mult decât atât, prin utilizarea standardelor informatice medicale, proiectul RegIntermed va asigura interoperabilitatea la nivel european şi schimbul de informaţii pentru pacienţii care solicită servicii medicale transfrontaliere. Baza de date constituită în cadrul proiectului reprezintă o arhivă electronică şi un back-up al informaţiilor anonimizate ale fiecărui pacient.
„Sistemul informatic al registrelor de sănătate va fi interoperabil cu sistemul DES (Dosarul Electronic de Sănătate, n.r.) al CNAS şi cu sistemele informatice ale UE, prin utilizarea standardelor compatibile cu cele utilizate de platformele pentru schimb de date ale proiectelor Cross-border health, dezvoltate la nivelul Uniunii Europene şi în Cadrul European de Interoperabilitate pentru Sănătate”, a punctat Oprea.
Potrivit acestuia, la proiectul RegInterMed lucrează o echipă de management formată din 29 de persoane, atât experţi ai ADR şi Ministerul Sănătăţii, cât şi specialiştii externi.
Datele ADR, postate pe propria pagină de Internet, arată că valoarea totală a proiectului este de aproape 67,6 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 57,11 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: realizarea registrelor de sănătate şi interconectarea acestora cu alte platforme IT din domeniul e-sănătate, creşterea utilizării sistemelor de e-sănătate prin realizarea sistemului informatic pentru registrele de sănătate – „RegInterMed”, actualizarea progresivă de informaţii, în funcţie de nevoile de informaţii de sănătate identificate – diagnostic, tratament, evoluţie, luarea deciziilor în situaţii de urgenţă respectând însă particularităţile şi scopul secundar pentru care se colectează aceste date (calculul indicatorilor de incidenţă, prevalenţă, morbiditate şi mortalitate, cercetare medicală etc.), dezvoltarea infrastructurii informatice în domeniul e-sănătate, pentru a sprijini utilizarea TIC, dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat în domeniul sănătăţii prin implementarea soluţiilor sustenabile de e-sănătate, precum şi integrarea în platforme de e-sănătate existente la nivel european
În plus, pentru Ministerul Sănătăţii va exista posibilitatea realizării unor statistici în baza informaţiilor deţinute într-o bază de date reală şi curentă, în vederea elaborării de decizii.
Durata implementării proiectului este de 36 luni, începând cu data de 22 decembrie 2020. AGERPRES