Grija oamenilor pentru sănătatea lor este astăzi mai mare ca oricând, iar în actualul context economic dificil, pentru mulți români este tot mai greu să își permită să plătească serviciile medicale private de calitate de care au nevoie. REGINA MARIA și tbi bank fac parteneriat pentru a oferi opțiuni mai accesibile de îngrijire a sănătății și oferă un abonament garantat valabil un an în cadrul REGINA MARIA – Rețeaua privată de Sănătate celor care plătesc un plan de tratament în rate fixe prin intermediul unui plan de finanțare oferit de tbi bank.
Oferta este disponibilă în perioada 16 ianuarie – 28 februarie pentru o valoare a achiziției mai mare de 5.000 de lei. Soluțiile de finanțare tbi pot fi folosite pentru orice achiziție majoră în domeniul sănătății: aparat auditiv nou, tratament stomatologic, naștere la o anumită clinică sau intervenție chirurgicală.
„Este esențial să avem grijă de sănătatea noastră, dar uneori costurile ne fac să amânăm acest lucru, mai ales într-un context economic complex, când costurile crescute de trai îngreunează accesul la o calitate mai bună a vieții. Facem acest parteneriat cu REGINA MARIA, un furnizor de servicii medicale de top, pentru a le oferi românilor nu doar o asistență medicală mai bună și mai accesibilă, ci și o viață mai bună”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.
REGINA MARIA este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale din România, cu o experiență de peste 27 de ani în domeniu. Rețeaua oferă acoperire națională și un sistem integrat de prevenție și tratament, cu 59 de policlinici, peste 400 de clinici partenere, 10 campusuri medicale, 7 spitale, 4 maternități, laboratoare și centre de imagistică și mii de medici specialiști.
„De peste 27 de ani dezvoltăm infrastructura medicală din România și oferim soluții personalizate de prevenție și tratament, având ca principală misiune sănătatea comunității în care trăim. Ne propunem să ajutăm cât mai multe persoane să efectueze cel puțin un screening și un control medical de rutină în fiecare an, iar parteneriatul cu tbi bank contribuie la acest lucru și ne sprijină să creștem gradul de prevenție în rândul românilor”, menționează Georgiana Andrei, Corporate Sales Director, REGINA MARIA – Rețeaua privată de Sănătate.