Mondly, una dintre cele mai de succes platforme de învățare online a limbilor străine din lume, a câștigat Chairman’s Award la WITSA Global ICT Excellence Awards 2021, cel mai prestigios dintre toate premiile WITSA. Formată cu peste 20 de ani în urmă, la Congresul Mondial din 2000 despre IT de la Taipei, WITSA și-a folosit – în calitate de lider al industriei IT&C la nivel mondial – influența sa fără precedent în industria IT&C în peste 80 de țări.

Compania brașoveană Mondly a primit acest premiu ca recunoaștere a misiunii sale de a conecta lumea prin limbi străine și de a participa la planul global al IT&C de a folosi tehnologia ca un catalizator pentru egalitatea dintre oamenii din toate colțurile lumii. Printre speakerii edițiilor anterioare numărându-se inclusiv fostul președinte american Bill Clinton, Bill Gates, Don Tapscott și alte personalități, WITSA reprezintă organizația de referință atunci când vine vorba de a aduce împreună cele mai strălucite minți din lume pentru susținerea inovației și tehnologiei.

„Mondly reflectă viziunea WITSA de a îndeplini promisiunea erei digitale”, a declarat dr. James H. Poisant, Secretarul General al WITSA, la acordarea premiului.

Punând la dispoziția oamenilor 41 de limbi străine și 33 de limbi materne, Mondly creează una dintre cele mai avansate aplicații educaționale din lume care deservește peste 90 de milioane de oameni de pe tot globul, inclusiv Ministerul Educației din Israel, Delta Airlines, Canon Medical Systems și alte organizații care își doresc să folosească una dintre cele mai interesante soluții EdTech de pe planetă.

„Oferindu-le oamenilor din peste 100 de țări posibilitatea de a învăța limbi străine din limba lor maternă, deschidem căi către noi oportunități și îi pregătim pentru succes. Cu peste 90 de milioane de utilizatori în întreaga lume și un accent puternic pe Realitatea Virtuală și Augmentată, suntem pregătiți să schimbăm viețile a 1 miliard de oameni până la sfârșitul deceniului”, a spus Alexandru Iliescu, CEO și Co-fondator la Mondly, la câștigarea premiului.

Premiată cu „App of the Year” de către Facebook, „Best New App” de către Apple și „Editors’ Choice” de către Google Play, Mondly este o platformă de învățare a limbilor străine online cu 90 de milioane de cursanți în întreaga lume. Lansată în 2014, a urcat imediat în topul celor mai apreciate aplicații în Educație în majoritatea țărilor europene, America Latină și Asia. Cea mai recentă lansare Mondly pe Oculus Quest a ajuns pe primul loc în educația VR. Potrivit Statista, Mondly se află în prezent în Top 5 aplicații la nivel mondial după numărul de descărcări.