Spitalul Sf. Constantin din Brașov înglobează un centru de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă, fiind singurul centru de profil din Transilvania.
Recenta intervenție de reconstrucție tridimensională a valvei mitrale a fost efectuată de o echipă medicală coordonată de Conf.univ.dr. Victor Costache, care a realizat până în prezent peste 800 de intervenții de acest fel, intervenții invovative, cu beneficii maxime pentru pacienți.

Spitalul Sf. Constantin, spital multidisciplinar, inaugurat în 10 martie 2011, s-a extins în luna iulie 2019 într-o nouă locație din Brașov: Calea București nr. 318. Spitalul cuprinde secții cu saloane pentru spitalizare continuă și de zi, acoperind 13 specialități chirurgicale și 3 specialități medicale, în cele două ambulatorii de specialitate fiind oferite servicii medicale pentru 29 de specialități. În prezent, spitalul are o capacitate de 150 paturi, este dotat cu aparatură de ultimă generație și cu 6 săli de operație la standarde internaționale, o secție de anestezie și terapie intensivă cu 18 paturi ATI (din care unul pediatric), Laborator de analize medicale acreditat RENAR, Laborator Radiologie-Imagistică medicală, Laborator angiografie/ cateterism cardiac, Compartiment endoscopie digestivă, Compartiment litotriție, Unitate de Transfuzie Sanguină, Farmacie cu circuit închis și farmacie cu circuit deschis.

În cei peste 9 ani de activitate, la Spitalul Sf. Constantin au fost internați peste 73.000 de pacienți, au fost efectuate mai mult de 350.000 de servicii în regim ambulatoriu și peste 18.000 de intervenții chirurgicale. Spitalul privat a reușit să se poziționeze în topul medicinei românești prin intervențiile chirurgicale complexe efectuate (multe din ele în premieră județeană sau chiar națională), prin echipa medicală multidisciplinară și prin recunoașterea la nivel internațional a standardelor de igienă spitalicească implementate: „Cel mai curat spital din Europa”, distincție acordată în 2013 de OMS și reconfirmată prin audit în 2018.