RE/MAX România organizează un eveniment de training online dedicat industriei imobiliare

În  continuarea campaniei #solidaritateînimobiliare, RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, organizează Web Master Event, cel mai mare eveniment de training online dedicat industriei imobiliare, ce va avea loc miercuri, 29 aprilie 2020. Prin intermediul acestui webinar, RE/MAX își propune să contribuie cu informații de valoare pentru întreaga breaslă, asumându-și în continuare misiunea de educare a comunității.

Fiind un eveniment de tip educațional, Web Master Event by RE/MAX este dedicat atât agenților imobiliari, proprietarilor de agenții, dezvoltatorilor, precum și tuturor persoanelor interesate de aprofundarea cunoștințelor în domeniul imobiliar. Temele de discuții acoperă diverse arii de interes, de la principalele provocări din domeniu, în contextul actual și nu numai, până la secretele succesului în imobiliare, cu exemple și recomandări de bune practici de la specialiști din diverse colțuri ale lumii.

„Chiar dacă situația actuală nu ne permite să ne desfășurăm activitatea în mod obișnuit, respectiv să facilităm discuțiile și interacțiunile directe dintre comunitatea imobiliară din România și specialiștii internaționali din domeniu, ne bucurăm că putem continua misiunea de educare a publicului prin intermediul tehnologiilor online. Astfel, cei interesați pot învăța în continuare de la cei mai buni cum să-și dezvolte o afacere prosperă în domeniul imobiliar sau să se pună la curent cu cele mai noi tendințe internaționale ale industriei”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Web Master Event by RE/MAX va reuni șase speakeri de renume național și internațional, specialiști în domeniul imobiliar, care  își vor putea împărtăși cunoștințele și experiențele cu publicul român. Printre aceștia se numără Walter Schneider – Fondator RE/MAX Europe si RE/MAX Canada, Joanna Koltan, Broker/Owner de top din Portugalia, Travis Robertson – CEO and Fondator Robertson Coaching International, Natasha Gluzman – Business Consultant & Trainer RE/MAX Israel, Michael Polzler – CEO RE/MAX Europe și George Buhnici, jurnalist cu o experiență de peste 20 de ani și fondator al platformei de succes casebune.ro, axat pe construcții, smart living și sustenabilitate.

Evenimentul începe la ora 9.30 și se încheie la ora 19.30, cu o pauza de aproximativ o oră la jumătatea programului, fiind urmat de o petrecere cu muzică live.