Este nevoie de o nouă strategie şi de transformarea OMV Petrom, în contextul tranziţiei energetice, a afirmat Răzvan Nicolescu, noul membru al Consiliului de Supraveghere al companiei din partea statului român.
„Le mulţumesc acţionarilor OMV Petrom pentru încrederea acordată, în mod special, statului român care m-a propus pentru această poziţie. Am acceptat cu plăcere şi responsabilitate acest mandat la cea mai mare companie energetică românească. Voi încerca să îmi aduc contribuţia la transformarea companiei, în contextul tranziţiei energetice, în beneficiul clienţilor, acţionarilor, partenerilor şi angajaţilor săi. Este nevoie o nouă strategie şi mult curaj de a acţiona”, a arătat Nicolescu.
El a precizat că a decis ca sumele de bani încasate ca indemnizaţie anuală pentru această poziţie să le doneze în integralitate pentru susţinerea unor proiecte în zona sustenabilităţii şi a combaterii schimbărilor climatice. „Proiectele iniţiate cu implicarea unor instituţii de învăţământ vor avea prioritate. Despre proiectele alese voi informa public, printr-un raport anual”, a mai spus Nicolescu.
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor OMV Petrom a aprobat pe 27 aprilie numirea a patru noi membri in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, respectiv Elena Skvortsova, Wolfram Krenn, Răzvan Nicolescu şi Marius Ştefan alături de membrii existenţi Rainer Seele, Johann Pleininger, Daniel Turnheim, Jochen Weise şi Niculae Havrileţ.
Mandatul Consiliului de Supraveghere va fi de patru ani şi va începe din data de 28 aprilie 2021. AGERPRES