Rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în luna mai a acestui an, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5,5%, potrivit datelor  publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2021 a fost de 449.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (474.000 persoane).

 

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna mai 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2021.

Potrivit INS, începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene. Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimaţiilor – în special asupra numărului populaţiei ocupate (şi implicit asupra numărului populaţiei active – care este numitorul indicatorului „rata şomajului”).

Începând cu anul 2021, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populaţia ocupată, acest indicator diminuându-se corespunzător. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie – mai 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare. AGERPRES