Raluca Turcan: În momentul de faţă este un haos în privinţa salarizării bugetare

Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici, a anunţat ministrul Muncii, Raluca Turcan, subliniind, în acest sens, că se face o verificare o a justeţei unor sporuri.
“Una este să te referi la nivelul de salarizare şi una este ce se adaugă în plus la salarizarea din sistemul public. Este foarte posibil ca, echilibrând acest sistem de sporuri, unii care beneficiau de spor, nu ştiu, de antenă, într-un loc unde nu au nicio treabă cu antena să nu mai beneficieze de acel spor. Dar nu se taie salariile. Se umblă la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici. (…) Facem o verificare a justeţei unor sporuri”, a explicat ministrul Muncii, întrebată dacă se va face o reducere a veniturilor şi vor fi tăiate sporuri.
Ministrul Muncii a semnalat că în momentul de faţă este haos în privinţa salarizării bugetare, deoarece nu se mai respectă niciun principiu din lege.
“În momentul de faţă, din 2017, suntem pe o lege în sistemul public de salarizare care se cheamă Legea salarizării unitare, dar care numai unitară nu este, întrucât din momentul în care a intrat în aplicare s-au creat disproporţii şi inechităţi atât de mari încât avem şi nemulţumire şi distorsiuni care nu îşi au local. Dau câteva exemple. În primul rând legea este gândită pe grupe ocupaţionale, în care unii au fost crescuţi mai repede. În categoria celor care au crescut există activităţi similare altor categorii ocupaţionale şi, în momentul în care au crescut aceştia, cei din alte categorii au dat în judecată statul, invocând echitate de salarizare şi în felul acesta am ajuns la procese în instanţă, câştigate, cu drepturi care trebuie plătite. Deci, practic, este un haos în momentul de faţă în privinţa salarizării bugetare, pentru că nu se mai respectă niciun principiu din acea lege. La început de mandat am solicitat o evaluare a tuturor acestor inechităţi, să vedem unde s-au produs distorsiunile şi să încercăm să corectăm şi legea salarizării unitare. Nimeni nu îşi propune să taie venituri. Aceasta este o temă inventată, propagată în perioada de campanie electorală, şi s-a dovedit a fi neadevărat. Nu ne dorim să tăiem niciun venit”, a punctat Raluca Turcan.
Premierul Florin Cîţu a declarat că Executivul analizează, în vederea elaborării proiectului de buget pentru 2021, situaţia sporurilor acordate în sectorul public pentru a vedea care dintre ele se justifică. El a informat, totodată, că se are în vedere modificarea Legii salarizării pentru a elimina inechităţile din sistemul public.
“Ne uităm la toate sporurile în sectorul public pentru bugetul din 2021 să vedem care dintre ele se justifică sau nu şi ne uităm la tot sistemul de salarizare. În acelaşi timp, pentru 2021, vom veni cu o lege a salarizării care să elimine din inechităţi. Aşa cum a fost făcută, Legea salarizării în 2017 promitea acest lucru. După aceea, au apărut tot felul de excepţii şi, de fapt, tineţi minte, primul lucru care s-a spus a fost că preşedintele României are cel mai mare salariu şi (…) nu mai este aşa. Au apărut tot felul de excepţii şi trebuie corectate”, a afirmat Cîţu, la Radio Guerrilla, întrebat despre sporurile de 30% acordate angajaţilor din Prefecturi în contextul epidemiei de COVID-19. AGERPRES