Prime două luni ale acestui an au adus un avans de peste 5,5% pentru companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi incluse în indicele BET-TR, care include şi dividendele, potrivit unui raport al BVB.
„Listările de instrumente financiare au continuat la BVB. Doar în primele două luni, au avut loc 7 listări: 5 obligaţiuni corporative în valoare de 425 milioane euro, o listare de acţiuni de aproape 1 milion euro şi listarea celui de-al doilea ETF la BVB. Tot în acest timp, a avut loc şi un transfer de pe AeRO pe Piaţa Principală”, se menţionează în document.
În ultimii 5 ani, companiile din indicele BET-TR au oferit investitorilor creşteri de aproape 100%, peste nivelul oferit de indicele american S&P500 şi mai mult decât dublu faţă de indicele european STOXX600.
„Piaţa românească de capital le-a adus celor care au investit creşteri de 100% în ultimii 5 ani. Din perspectiva indicelui BET-TR, care include şi dividendele, România a performat mult mai bine decât indicele american S&P500 sau indicele european STOXX600. Aceasta arată faptul că investitorii, locali şi străini, au încredere în companiile româneşti şi în capacitatea acestora de a se dezvolta”, a afirmat Radu Hanga, preşedintele BVB.
El a subliniat că valoarea totală a acţiunilor şi obligaţiunilor listate la BVB în primele două luni ale acestui an a ajuns la 426 milioane euro. „Privim anul 2023 cu încredere, vedem semnale importante în ceea ce priveşte continuarea rundelor de finanţare, iar anticipata listare a Hidroelectrica va reprezenta un catalizator pentru investitori”, a adăugat Radu Hanga.
La rândul său, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase, a subliniat că, din perspectiva lichidităţii, se observă că „investitorii sunt în aşteptare”. „Pe de o parte, investitorii de la BVB analizează rezultatele financiare anunţate de companiile listate şi urmăresc cu interes propunerile de dividend. Pe de altă parte, piaţa aşteaptă noi listări şi cea mai semnificativă listare anunţată pentru acest an este cea a Hidroelectrica. Un element pozitiv important este că Ministerul Finanţelor va continua să deruleze cu frecvenţă trimestrială emisiunile de titluri de stat Fidelis. Privind dincolo de volatilitatea de moment, datele ne arată că piaţa de capital este o soluţie eficientă pentru economisire. Un exemplu pe termen mediu ne arată că investitorii care ar fi investit în companiile din structura indicelui BET în urmă cu cinci ani şi-ar fi dublat astăzi valoarea investiţiilor, incluzând aici şi dividendele. Cel mai important mesaj pentru investitori este să nu se sperie de volatilitate, să îşi diversifice investiţiile şi să aibă un orizont pe termen mediu sau lung”, a precizat Adrian Tănase.
Conform raportului, evoluţia pozitivă a pieţei de capital la începutul acestui an vine după un an 2022 marcat de volatilitate şi incertitudini. La nivelul pieţei de capital româneşti s-au înregistrat anul trecut noi maxime la capitolul valoare totală de tranzacţionare, lichiditate medie zilnică şi număr de tranzacţii.
Astfel, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a atins un nou record în 2022 în ceea ce priveşte valoarea totală de tranzacţionare realizată pe toate pieţele cu toate tipurile de instrumente financiare după ce tranzacţiile totale au depăşit 24 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de nivelul din 2021.
Tot la nivelul anului trecut, lichiditatea medie zilnică de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piaţa Reglementată (PR) şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) a crescut cu 11% şi a ajuns la 95,6 milioane lei.
„Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate pieţele: peste 1,67 milioane de tranzacţii. În acelaşi timp, incertitudinile internaţionale au condus la scăderi ale pieţei, de 1,9% pentru indicele BET-TR, la finalul anului trecut”, se menţionează în raport.
Totodată, numărul investitorilor de pe piaţa de capital din România a continuat să crească şi a ajuns la finalul lui 2022 la 133.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparaţie, la finalul anului 2021 erau aproape 82.000 de investitori.
„Acest lucru înseamnă o creştere de 62% realizată într-un singur an. Mai mult, cifra de 133.000 de investitori reprezintă un nou maxim istoric pentru piaţa de capital din România. Continuarea rundelor de finanţare derulate prin BVB reprezintă un aspect puternic pozitiv şi vine după ce anul trecut la BVB au fost realizate 42 de runde de finanţare”, se mai precizează în document.
Valoarea totală a rundelor de finanţare a ajuns anul trecut la 1,9 miliarde euro, fiind foarte aproape de maximumul din 2021, de 2 miliarde euro. În ultimii 4 ani, la BVB s-au derulat 149 de runde de finanţare care au totalizat 6,1 miliarde euro. Din cele 149 de runde, 38 au fost emisiuni de acţiuni şi 111 emisiuni de obligaţiuni. AGERPRES