Radu Ghețea, Mariana Gheorghe și Steven van Groningen sunt cei mai mediatizați CEO în presa scrisă

ghetea_gheorghe_groningenmediaTRUST prezintă topul celor mai mediatizați CEO din economia românească, în presa scrisă, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015. Radu Gheţea ocupă locul întâi în topul celor mai mediatizaţi CEO. Apariţiile îl citează în calitate de fost preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (actual președinte onorific) şi de preşedinte al CEC Bank. Radu Gheţea a înregistrat 106 de menţiuni, în articole ce au avut ca subiect sistemul bancar din România în 2015, plata dividendelor companiilor de pe bursa prin agențiile CEC Bank etc.

Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom, se află pe locul doi în topul celor mai mediatizaţi CEO, înregistrând 61 de apariţii în publicaţiile monitorizate de mediaTRUST. Articolele în care aceasta a fost citată au avut ca subiect evoluția prețului petrolului, precum și activitatea companiei Petrom. Mariana Georghe a obținut premiul I la categoria “Cel mai bun CEO”, în cadrul Galei Capital “Excelența în Management”.

Al treilea CEO, după numărul de apariții în media, 55, este Steven van Groningen. Acesta apare menționat în calitate de preşedinte al Raiffeisen Bank România, de membru al board-ului Fondul Proprietatea, precum și în calitate de președinte al Patronatelor Bancare. Steven van Groningen a fost menţionat în articole cu privire la activitatea Raiffeisen Bank, la situaţia sectorului bancar din România și a crizei francului elvețian.

CEO-ul Telekom, Nikolai Beckers, ocupă locul patru în clasament cu 46 de mențiuni, fiind urmat de Horia Ciorcilă, Banca Transilvania, cu 37 de mențiuni înregistrate în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2015. Președintele Automobile Dacia, Nicolas Maure, este în top cu 36 de mențiuni. Din clasament mai fac parte: Kinga Daradics, CEO Mol, cu 22 mențiuni, Philippe Lhotte, BRD, cu 21 mențiuni, Valerio Brenciaglia, CEO Ford, cu 19 mențiuni, Jean-Francois Fallacher, Orange, cu 18 mențiuni. Severina Pascu (UPC), Thomas Spurny (BCR), Remi Vrignaud (Allianz Tiriac Asigurari) au înregistrat fiecare câte 15 mențiuni. Brent Valmar, CEO Porche, a înregistrat în perioada analizată 12 mențiuni, urmat de Alexandru Oprea ( RCS&RDS) cu 11 mențiuni.

mediatrust_ceo