Companiile membre ale Confederaţiei Patronale Concordia şi-au exprimat intenţia de a se implica în campania de vaccinare, au investit în crearea de facilităţi şi unele pot începe în câteva zile procesul de vaccinare, au nevoie doar de cadrul legal şi de vaccinuri, potrivit preşedintelui organizaţiei, Radu Burnete.
Membrii Concordia şi-au exprimat încă din februarie dorinţa de a sprijini eforturile de întoarcere la normalitate, în mai multe întâlniri cu autorităţile, iar companii cu peste 140.000 de angajaţi şi-au arătat disponibilitatea de a amenaja centre private de vaccinare, suportând costurile logistice, conform unui comunicat al confederaţiei.
„Ne-a bucurat declaraţia premierului Cîţu, care cere mediului de afaceri să se implice în campania de vaccinare, cu atât mai mult cu cât companiile membre şi-au exprimat această intenţie de mai bine de două luni. Au exprimat nu doar disponibilitate, ci au şi investit în crearea unor astfel de facilităţi, pentru ca împreună să atingem mai repede ţinta de vaccinare, ce ne-ar permite întoarcerea mai rapidă la normalitate. Există companii care în câteva zile pot începe procesul de vaccinare. Au nevoie doar de cadrul legal şi de vaccinuri. În cele mai multe cazuri, pregătirea logistică va lua puţin timp, dar ea nu poate începe fără direcţie clară de la autorităţi. Ce norme, ce reguli, cum, când, unde, cu cine, cum vin vaccinurile. Lăudăm deschiderea, aşteptăm instrucţiunile şi am dori să existe o consultare între autorităţi şi mediul privat, pentru a evita anumite probleme pe care noi le anticipăm. Doar la Concordia avem un grup de lucru cu oameni din zeci de companii gata să-şi folosească timpul şi priceperea pentru a uşura procesul şi îmi imaginez că nu suntem singurii. Trebuie doar să folosim această cunoaştere şi experienţă”, a declarat Radu Burnete, director executiv Concordia.
Acesta a adăugat că membrii confederaţiei au susţinut încă din primul moment eforturile autorităţilor de a gestiona pandemia COVID 19, prin donaţii care să sprijine sistemul medical pentru asigurarea unei îngrijiri cât mai bune pentru pacienţi, sprijin acordat achiziţiei de teste şi orice a fost nevoie pentru a depăşi criza.
„Ştim că trebuie să facem din nou un ultim efort în încercarea de a relua viaţa normală. Revenim la normalitate, împreună, într-un parteneriat onest şi transparent între toţi actorii vieţii publice”, a mai spus Burnete. AGERPRES