Peste 200 de directori și profesori din școli și licee din toată țara au participat vineri, 31 iulie, la cea de-a doua ediție a webinarului de Management Modern în Educație. Tema întâlnirii a fost Provocarea cursurilor online în contextul Covid-19.

Invitații acestei ediții au fost Ștefan Pălărie, fondator al Școlii de valori, soții Eugen și Elena Secuiu, fondatori ai Academiei ABC, Ana Zamfir, consilier educațional la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași, Raluca Bacinschi-Stratulat, fondatoare Izibac și Cristian Gîlmeanu, Managing Director la Wing Leading Edge.

În contextul generat de pandemia Covid-19, profesori, elevi și părinți s-au confruntat cu o multitudine de provocări legate de procesul educațional. Măsurile de distanțare socială au determinat necesitatea de implementare a cursurilor online, indiferent dacă vorbim de învățământul universitar sau cel preuniversitar. Toți vorbitorii și-au îndreptat atenția către soluțiile pe care profesorii le pot accesa având în vedere că trecerea de la sistemul tradițional către cel digital se realizează brusc.

În așteptarea clarificărilor din partea autorităților legate de începerea anului școlar și modalitatea de desfășurare a cursurilor, participanții s-au arătat preocupați de modul în care vor relaționa cu elevii în context digital, mai ales cu cei de clase mici și alfați la început de drum. De asemenea, o altă întrebare la care este dificil de răspuns este legată de materiile care necesită activitate practică, de exemplu practicarea unui sport sau instrumentele muzicale.

Următoarea întâlnire a comunității EduManager.ro va avea loc în luna septembrie. EduManager este una din cele 19 platforme digitale adresate unor comunități business și profesionale dezvoltate de Oameni și Companii.