Ioan Popa, proprietarul companiei Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre de pe plan local, va finaliza în această lună de zile o investiţie de aproximativ 15 milioane de euro, susţinută din fonduri proprii, într-un complex turistic de lux şi un teren de golf, dezvoltate pe o suprafaţă de circa 67 de hectare în localitatea Teleac, la 7 kilometri de Alba Iulia. Terenul va avea 18 trasee şi va fi al doilea din ţară ca suprafaţă, potrivit site-ului golfinromania.com.

”În aproximativ o lună de zile vom inaugura acestă investiţie, de aproximativ 15 milioane de euro, realizată din pasiune pentru golf şi din dorinţa de a oferi ceva comunităţii din zona asta de ţară, unde am reuşit să fac un business prosper. Golful este un sport excepţional de care nu te laşi, odată ce te-ai apucat, iar eu nu sunt pasionat de altceva în viaţă mai mult decât de golf, pe care îl practic de zece ani”, a spus Ioan Popa.

Investiţia a fost realizată în Teleac, un sat în comuna Ciugud din judeţul Alba, atât prin concesionarea unei părţi din teren de la primăria Ciugud, cât şi prin achiziţionare de teren de către omul de afaceri din Alba Iulia. Pentru realizarea terenului de golf, Ioan Popa a colaborat cu arhitecţi din străinătate, iar pentru construcţia complexului au fost contractate firme locale de construcţii.

Construcţia complexului Theodora Golf Club a durat aproximativ doi ani şi a fost finanţată doar din surse proprii. Theodora Golf Club va dispune de un complex de vile cu 82 de camere duble la standarde de patru stele, sală de conferinţe, piscină în aer liber, un restaurant cu 200 de locuri interioare şi 110 pe terasă, în care se vor putea organiza diferite evenimente. Zona de driving range va fi una acoperită, astfel că se va putea juca golf chiar şi pe timp de iarnă. Theodora Golf Club va include şi de o academie de golf, unde tinerii vor putea să înveţe să practice acest sport.

Ioan Popa este proprietarul grupului Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România. Transavia produce şi prelucrează carnea în sistem integrat, având ferme de creştere a păsărilor, abatoare, o fabrică de nutreţuri şi o fabrică de procesare a cărnii. Transavia a investit în ultimii doi ani peste 25 de milioane de euro anual, doar din fonduri proprii, ajungând la peste 2.000 de angajaţi.