Proprietarii firmelor cu sediu în apartamente trebuie să depună la Fisc declaraţia pentru calculul impozitului pe locuinţe

declaratieOrice persoană care are în proprietate o clădire situată pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului (pentru Municipiul Bucureşti) în care este amplasată respectiva clădire. Chiar la finalul anului 2015, în Monitorul Oficial au fost publicate formularele pentru stabilirea impozitului pe clădiri, declaraţii de impunere ce trebuie depuse la direcţiile de specialitate ale primăriilor.

În acest an, notează avocatnet.ro, cei care deţin un imobil şi desfăşoară activităţi economice trebuie să depună această declaraţie nu mai târziu de 31 martie.

Dacă până la finalul anului 2015, în baza prevederilor vechiului Cod fiscal, persoanele fizice datorau aceleaşi impozite, indiferent de scopul în care era utilizat imoblilul, din 2016 lucrurile vor sta complet diferit. Astfel, de la 1 ianuarie, atunci când prevederile noului Cod fiscal au început să îşi producă efectele, impozitul pe locuinţe se va calcula în funcţie de destinaţia acesteia (rezidenţială sau nerezidenţială), şi nu în funcţie de calitatea persoanei care deţine clădirea: fizică sau juridică.

Potrivit reglementărilor în vigoare, toate persoanele care au în proprietate o clădire situată pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului (pentru Municipiul Bucureşti) în care este amplasat respectivul imobil.

Codul fiscal stabileşte că impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Declaraţiile fiscale prin care proprietarii de proprietăţi imobiliare vor plăti impozitele aferente au fost adoptate la finalul anului 2015, atunci când în Monitorul Oficial au apărut două acte normative relevante în acest sens.