Pierderile înregistrate după închiderea mall-urilor de investitorii care deţin la noi astfel de spaţii comerciale sunt de circa 750 de milioane de euro, aproximativ 89.000 de angajaţi având contractele de muncă suspendate.

CBRE a transmis reprezentaţilor Guvernului României o scrisoare prin care solicită reluarea activităţilor de comercializare desfăşurate şi în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni. Potrivit sursei citate, scrisoarea a fost semnată de nouă proprietari de centre comerciale din Bucureşti şi 24 oraşe regionale, care deţin în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 chiriaşi.

Proiectul de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă prevede doar deschiderea centrelor comerciale de mici dimensiuni, cu suprafeţe de sub 15.000 de metri pătraţi.

„CBRE şi proprietarii de centre comerciale care au semnat scrisoarea adresată Guvernului României solicită analizare şi dispunereacât mai curând posibil a reluării activităţilor de comercializare desfăşurate şi în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, unde activităţile sunt preponderent suspendate de aproape două luni şi există riscul major ca această situaţie să atragă o criză economică prelungită”, transmite comunicatul.

Sursa citată menţionează că, măsurile de suspendare a activităţilor de comercializare din cadrul centrelor comerciale afectează aproximativ 3,7 milioane de metri pătraţi de spaţiu construit din România

Luiza Moraru, Head of Property Management, CEE, CBRE, a declarat: „Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectaţi. Pe plan social, estimam că aproximativ 89.000 de angajaţi sunt afectaţi direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activităţi aferente operaţiunilor comercianţilor afectaţi, de la producţie, distribuţie, operaţiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanţatori etc”.

Reprezentanţii CBRE şi ai celor opt proprietari de centre comerciale care au semnat scrisoarea deschisă adresată Guvernului României atrag atenţia că există un risc real ca unele afaceri să nu se mai poată redresa financiar ca urmare a acestei situaţii, ceea ce va atrage consecinţa ca un mare număr de oameni vor fi în cele din urmă concediaţi.

„În cursul ultimelor săptămâni, celelalte ţări din Centrul şi Estul Europei, cu rate de infecţie similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Slovacia, au dispus deja reluarea activităţilor de comercializare din cadrul centrelor comerciale. Credem că este foarte important ca şi România să dea un semnal pozitiv şi optimist investitorilor externi în acest sens”, a completat Luiza Moraru.

Scrisoarea deschisă adresată Guvernului României a fost iniţiată de CBRE şi semnată de companiile Arena City Center, Băneasa Development, Ceetrus Romania, CPI, Immofinanz România, Iulius Grup, NEPI Rockcastle, ParkLake Shopping Center şi Veranda Asset Management, care deţin în România în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 de magazine.