Trencadis, companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business, anunță atribuirea licitației pentru Edulib – platforma digitală națională cu resurse educaționale deschise, într-un consorțiu alături de S&T România (Lider al Asocierii), Ascendia, Cyberllence Inovație, Software Imagination & Vision, S&T Cehia și Tema Energy S.R.L.

Autoritatea contractantă pentru proiectul Edulib este Agenţia de Administrare a Reţelei Naționale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare (AARNIEC). Procedural, după anunțarea câștigătorului, urmează atribuirea proiectului Edulib – Biblioteca Virtuală și apoi implementarea. Principalele rezultate ale proiectului Edulib prevăzute oficial prin implementarea proiectului sunt crearea unei platforme digitale cu resurse educaționale deschise și integrarea și valorificarea de resurse digitale de tip resursă educațională deschisă. Totodată, proiectul cuprinde dotarea a 5.400 de școli gimnaziale cu kit-uri multimedia și instruirea indirectă (tip train-the-trainers) pentru 5.400 profesori din toată țara.

Profesionalismul și expertiza celor peste 100 de specialiști Trencadis au fost anterior puse în folosul cetățeanului român și al instituțiilor publice în proiecte de mare importanță pentru România. Sisteme de siguranță națională, cum ar fi RO-Alert, funcționează astăzi în regim 24×7 ca urmare a implementării de către Trencadis. Serviciile de cadastru și publicitate imobiliară din România au fost digitalizate și sunt gestionate tot de specialiștii Trencadis. De altfel, Agenția pentru Digitalizarea României a publicat în luna noiembrie topul serviciilor online oferite de instituțiile publice, iar în acest top, pe locurile 1, 2 si 6, cu 42% din volumul total de servicii, se găsesc cele de cadastru, scutind astfel cetățenii țării de milioane de drumuri la ghișee.

Ca o continuare a strategiei de implicare în domeniul educației, compania Trencadis, cu ADN 100% antreprenorial românesc, va aloca resurse umane și financiare pentru a crea manuale digitale împreună cu organizații ca Ascendia, care realizează editorul de manuale școlare digitale LIVRESQ, NEXTLAB.TECH, inițiatorul celui mai mare concurs de robotică școlară, și Software Imagination and Vision, companie care a lansat platforme de creare de conținut pentru profesori inclusiv prin utilizarea AR (realitate augmentată) și VR (realitate virtuala).

“Pentru o educație digitală este nevoie, în primul rând, de infrastructură formată din echipamente și internet. Apoi, următorul nivel este ca tot conținutul educațional să fie disponibil și în format digital. Digitalizarea sistemului de învățământ va fi accelerată prin implicarea tuturor organizațiilor și a părților de interes cu experiență în domeniu, iar antreprenorii români au reușit în ultimii sa creeze proiecte pentru  dezvoltarea de competențe și platforme digitale reale. Asta ne dorim să facem în perioada următoare: să coagulăm mai multe companii antreprenoriale românești și internaționale pentru a realiza platforme pentru o educație digitală de calitate”, a declarat Mihnea Mihailescu, Deputy CEO Trencadis.

Următorul nivel este învățarea adaptativă, prin care la nivel european se schimbă modelele tradiționale de învățare și le permite elevilor să învețe în ritmul propriu. Astfel, copiii pot fi monitorizați individual, în timp real, pentru a determina ce abordare se potrivește cel mai bine nevoilor lor de învățare. Inteligența artificială ajută oamenii să aibă o mai mare încredere în procesul de perfecționare, prin experiența personalizată de învățare pe care le-o oferă.

Pentru o educație digitală este nevoie, de asemenea, de o abordare cross-curriculară a învățării, care să nu mai fie construită în principal pe discipline și obiecte de studiu, ci pe teme, subiecte, probleme sau provocări care pot să fie încadrate ulterior în anumite discipline de studiu.

În acest context, o colaborare mai strânsă a sectorului de business este necesară pentru aducerea noilor tehnologii actualizate mai aproape de profesori și elevi, mai ales că transformarea digitală în educație este determinată de progresele în materie de conectivitate, utilizarea pe scară largă a dispozitivelor și a aplicațiilor digitale, nevoia de flexibilitate individuală și cererea acută de competențe digitale.

De exemplu, compania Ascendia a creat primele manuale complet editabile care sunt avizate de Ministerul Educației, un pas important pentru digitalizarea zonei acesteia. Datorită asocierii Ascendia cu Trencadis, fiecare profesor va putea să ia manualul standard în formă digitală și să-l editeze, să-i aducă modificări, să adauge poze, videoclipuri, personaje, voci, chestionare în funcție de nevoile reale din clasă.

De asemenea, unul dintre partenerii Trencadis este nextlab.tech, organizatorul celui mai mare concurs de robotică şcolară din România, iniţiat în anul 2019, fiind parte a unei suite mai mari de acţiuni care au urmat introducerii disciplinei robotică în trunchiul comun al învăţământului gimnazial.

În prezent, există mai multe opțiuni tehnologice care pot dezvolta competențele digitale ale elevilor: resurse educaționale deschise din biblioteci internaționale sau locale, precum și platforme de învățare și interacțiune online care pot fi utilizate atât de profesori, cât și de elevi sau de părinți.

Potrivit Eurostat, patru din cinci tineri (80%) cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani în Uniunea Europeană (UE) aveau abilități digitale de bază sau peste acestea. Cifra este cu 24 de puncte procentuale mai mare decât ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani (56%). Tinerii din România sunt pe ultimul loc în UE la acest capitol: doar 56% au competenţe digitale de bază sau peste nivelul de bază, arată datele publicate de Eurostat. Această realitate susține încă o dată nevoia și importanța investiției în dezvoltarea competențelor digitale la elevi și studenți.