casa verdeProgramul „Casa verde” va fi revigorat în 2016, prin lansarea unei linii de finanțare de 150 de milioane de lei, dedicată conceptului „Casa verde plus”, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer.

“După cinci ani, reluăm ‘Casa verde’ în 2016 și, pe lângă sistemele de încălzire care utilizează energie regenerabilă, vom finanța și investiții care utilizează materiale pentru izolație, cum ar fi cânepa, lâna sau piatra bazaltică, sisteme de acoperișuri, sisteme de eficientizare a consumului de resurse și sisteme de iluminat ecologice. Beneficiarii acestui program vor fi persoanele fizice, asociațiile de locatari, instituțiile publice, școli, spitale, universități. Acest program integrat, căruia eu îi spun ‘Casa verde plus’, va avea un buget total de 150 de milioane lei. Pentru înlocuirea sistemelor de încălzire vor fi alocate 95 de milioane lei, iar pentru aceste elemente noi, de acoperișuri, izolație, în jur de 45 de milioane”, a afirmat Pașca Palmer.

În plus, sunt alocate în jur de 44 de milioane de lei pentru finanțarea și finalizarea contractelor semnate în baza vechiului program „Casa verde”. „‘Casa verde’ clasică, să-i spunem așa, care a existat și în anul 2011, finanța instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoanele fizice și juridice. Există încă o serie de contracte semnate la vremea respectivă și pot să vă spun că sunt alocate în jur de 44 milioane de lei pentru finanțarea și finalizarea acestor contracte”, a spus ministrul.

Cristiana Pașca Palmer a subliniat că relansarea programului “Casa verde” va stimula și creșterea afacerilor în sectorul materialelor de construcții ecologice. “Pe lângă beneficiile reale de mediu pe care acest program le va oferi, va avea o serie de alte beneficii foarte importante.Vorbeam de reducerea facturilor, dar și de un mare avantaj în dezvoltarea de business-uri. Toată această piață este încă într-o fază de pionierat și aș vrea ca, prin măsurile pe care le luăm, să stimulăm și creșterea business-urilor în această zonă. Impulsionarea consumului de materiale de construcții ecologice va crea o piață competitivă în acest sector și sper că va duce, de asemenea, la crearea de noi locuri de muncă”, a menționat Pașca Palmer.

Ghidurile dedicate noului program „Casa verde plus” vor fi definitivate la jumătatea lunii mai, potrivit ministrului Mediului. AGERPRES