Liderul pieţei de băuturi răcoritoare din România, Coca Cola, finanţează „Future Makers“, un program de educaţie antreprenorială, implementat de Global Shapers Bucharest Hub şi Social Innovation Solutions. Programul „Future Makers“ se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani, care vor să dobândească cunoştinţele necesare începerii unei afaceri.
„Future Makers” include 35 ateliere de antreprenoriat în 13 judeţe, ce vor avea loc în perioada februarie – mai şi o competiţie de iniţiative antreprenoriale, cu premii totale de 20.000 de euro.
„Prin intermediul atelierelor de antreprenoriat, „Future Makers“ va pune la dispoziţia a 1.500 de tineri din România informaţiile necesare şi suportul unei comunităţi de profesionişti în afaceri. Competiţia de afaceri va avea mai multe etape. În perioada februarie-mai, va avea loc înregistrarea online a iniţiativelor antreprenoriale iar la sfârşitul acestei perioade, vor fi alese 50 de echipe finaliste (iniţiative antreprenoriale) care vor urma, timp de 3 luni, un program de pregătire şi mentorat, în care vor lucra la dezvoltarea planurilor de afaceri”, au precizat organizatorii.
Programul se va încheia în noiembrie 2018. Înscrierile se fac prin intermediul site-ului www.futuremakers.ro în perioada 8 februarie – 20 mai.