Anul construcției și tipul structural sunt principalii doi parametri care pot caracteriza simplificat siguranța structurală a unei clădiri la acțiunea cutremurelor de pământ, care nu iartă și pot scoate la suprafață greșelile făcute cu voie sau fără de voie în toate cele trei faze: proiectare, execuție, exploatare, după cum arată Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Văcăreanu, Rectorul Universității Tehnice de Construcții din București, într-un interviu pentru portalul EuroUrbanism.
Chestionat în legătură cu starea fondului construit, din România anului 2023, din punct de vedere al rezistenței la un seism de amploare, Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu s-a referit mai întâi la seria de reglementări tehnice P13 și P100, care au în prim-plan proiectarea clădirilor la acțiunea seismică.
”Nivelul acțiunii seismice de proiectare este conform reglementării tehnice în vigoare la momentul proiectării clădirii, de aceea o scurtă trecere în revistă este necesară. Până în 1945, nu a existat nicio reglementare sau prescripție tehnică, referitoarea la proiectarea clădirilor la acțiunea seismică. După cutremurul din 10 noiembrie 1940, în 1945, a apărut o primă reglementare ce nu avea caracter obligatoriu, deci nu se poate stabili cu un grad suficient de încredere dacă aceasta a fost aplicată. Seria de normative P13, publicate în 1963 și 1970, a avut caracter obligatoriu și a introdus proiectarea seismică pentru toate clădirile aflate în zone considerate seismice de către hărțile de macrozonare. Aceste două normative au fost în mod obiectiv tributare puținelor informații relevante ingineresc, referitoare la acțiunea seismică, în România în acea vreme, și s-au dovedit a fi puternic neacoperitoare în fața evidențelor cutremurului de la 4 martie 1977”, a explicat specialistul.
Citiți materialul integral pe platforma specializată EuroUrbanism.ro
