Decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, prof.univ.dr.ing. Dorina Isopescu, a declarat că România stă bine la capitolul legislaţie în ceea ce priveşte construcţiile, dar a recunoscut că problemele pot să apară atunci când vorbim de partea practică, făcând referire la ”lipsa de educaţie a factorilor care intervin pe parcursul execuţiei lucrărilor”.

„Din punctul de vedere al legislaţiei şi al reglementărilor tehnice, să ştiţi că noi avem documentaţii sau reglementări care ne protejează din punct de vedere al proiectării construcţiilor din România. În special după cutremurul din 1977 au avut loc o serie de acţiuni, au fost refăcute standardele. După anii 90 au fost introduse noi reglementări. Suntem şi noi cu ele la zi. Deci, din acest punct de vedere, să spunem, teoretic stăm bine. Partea practică este cea care câteodată aduce sau face probleme. Şi aici mă refer la lipsa de educaţie a factorilor care intervin în parcursul execuţiei lucrărilor. Mă refer şi la investitori, mă refer şi la constructori, mă refer şi la utilizatori. Sunt aspecte pe care dacă aceştia nu le cunosc şi dacă nu colaborează foarte strâns cu specialiştii, – şi aici mă refer la investitori sau la utilizatorii clădirilor -, dacă nu sunt de specialitate atunci pot să apară probleme. Şi mai precis, este vorba de intervenţiile asupra structurii de rezistenţă, modificările care se fac pentru schimbarea partiurilor, pentru schimbarea funcţionalităţii unei clădiri. Atunci când acestea se fac doar pe baza dorinţelor, fără să fie consultat un expert, fără să fie consultat un specialist în construcţii, pot să creeze foarte multe probleme”, a spus decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

 

“Orice constructor ştie că poartă pe umeri o răspundere imensă”

Aceasta consideră că orice constructor ştie că poartă pe umeri o răspundere imensă şi că actul lui, fie că este de proiectare sau de construcţie, înseamnă o investiţie care trebuie să reziste în timp. „Îmi este greu să vă răspund dacă în România postdecembristă s-a construit foarte bine sau foarte prost. În general ştiu că se urmăreşte şi s-a urmărit, acum unii spun că poate mai puţin decât cu ceva ani în urmă, ca întotdeauna la fazele determinante ale lucrărilor inspectorii să fie prezenţi indiferent dacă e o clădire înaltă, casă sau bloc de locuinţe. Prezenţa la fazele determinante însemna şi întocmirea proceselor verbale de fază. Asta însemna de fapt garanţia că fazele care erau importante în execuţia unei clădiri sunt conforme din punct de vedere calitativ. Astăzi, investiţiile au crescut ca număr. Cred că prezenţa inspectorilor nu mai este atât de vizibilă în şantiere. Însă mizez pe faptul că orice constructor ştie că poartă pe umeri o răspundere imensă. Actul lui, de proiectare sau de execuţie, înseamnă o investiţie pe care o face nu pentru un an, ci o face pentru o generaţie şi poate şi mai mult, o faci pentru peste 50 de ani. Clădirea trebuie să stea în picioare, cu riscul de a apărea pe durata de întrebuinţare un cutremur major. Şi atunci trebuie să respecţi proiectul, trebuie să faci un proiect care să răspundă tuturor cerinţelor din reglementările tehnice, trebuie să pui în operă un proiect aşa cum a fost gândit de proiectant, nu cum, eu ştiu, câteodată solicită investitorii, modificări care par a fi minore, dar care pot să aducă prejudicii la modul de comportare. Trebuie să ai grijă ca toate materialele să fie conforme din punct de vedere calitativ. Cred că s-a construit bine. Poate că au fost sau sunt şi excepţii”, a precizat Dorina Isopescu.

Profesorul ieşean a spus că aceste excepţii vin de fapt din lipsa de educaţie a investitorilor, care cedează foarte uşor „ispitei de a economisi bani”.

„Şi atunci îşi asumă răspunderea achiziţiei. De exemplu, achiziţia de materiale. Nu întotdeauna le achiziţionează pe cele care sunt conforme din punct de vedere calitativ. Sunt situaţii când proiectarea este oprită la faza de proiect pentru autorizarea execuţiei, fără să se mai meargă mai departe cu realizarea proiectului tehnic. Tot din dorinţa de a face economie de bani. Ori un proiect tehnic înseamnă un calcul. Un calcul care ne-ar da garanţia că acea construcţie rezistă la cutremur. Având frica cutremurului, pentru că noi avem epicentrul de la Vrancea, care întotdeauna ne-a şi-a arătat ‘colţii’, cred că nu s-a făcut foarte mult rabat de la calitate”, a explicat prof.univ.dr.ing. Dorina Isopescu.

Conform acesteia, modificările făcute asupra unei structuri, ulterior dării sale în folosinţă, pot schimba modul de comportare la acţiunea seismică. „Zilele trecute am fost întrebată de foarte multe ori care clădiri sunt mai rezistente: cele vechi sau cele noi? Vă dau un răspuns sincer: nu are importanţă în momentul în care a fost executată clădirea. Da, poate că pe cele mai vechi putem să le suspectăm de o degradare apărută din cauza multiplelor cutremure care au acţionat asupra lor. Dar dacă au fost proiectate şi au rezistat, cu consolidările şi cu reparaţiile de rigoare, vor rezista şi astăzi mai bine decât o clădire nouă care chiar în acelaşi an a fost pusă în funcţiune, dar la un timp foarte scurt au fost făcute modificări. Modificările pot schimba modul de comportare la acţiunea seismică şi pot fi câteodată catastrofale”, a atras atenţia decanul Facultăţii de Construcţii.

 

“Clădirile sunt proiectate să fie rezistente şi în echilibru de la concepere până la demolare”

Întrebată despre „reparaţiile” făcute în interiorul locuinţelor, care implică dărâmarea unor pereţi despărţitori, Dorina Isopescu a menţionat că atât îmbunătăţirile, cât şi modificările făcute în interiorul apartamentelor nu trebuie să afecteze structurile de rezistenţă. Ea a precizat că atunci când dorim să facem modificări în interiorul clădirilor trebuie să apelăm la un expert care să evalueze întreaga structură.

„Nu trebuie afectate structurile de rezistenţă. Vedeţi dumneavoastră, aceste compartimentări pot fi de rezistenţă sau sunt pereţi de compartimentare care, putem să spunem, îi putem elimina mai uşor. Toate modificările însă trebuie analizate şi evaluate de către un expert. Expertul va face un calcul, va vedea care este influenţa acestor modificări asupra întregii structuri. Aşa, să mă exprim simplu, clădirile sunt proiectate să fie rezistente şi în echilibru de la concepere până la demolare. Dacă prin distrugerea unui perete sau prin eliminarea unui stâlp, ori prin secţionarea unei grinzi noi schimbăm starea de echilibru a întregii structuri, atunci orice acţiune seismică, care este de fapt o forţă orizontală care vine însoţită şi cu o accelerogramă care duce la vibraţii, ca să mă exprim simplu, poate cauza probleme deosebite unei astfel de structuri. Orice modificare faţă de starea iniţială poate aduce degradări care pot fi minore, precum căderea tencuielii, dar dacă vorbim de intervenţii asupra elementelor structurii de rezistenţă, atunci se poate provoca în final colapsul, nu numai al apartamentului respectiv. E vorba de colapsul clădirii în totalitate”, a detaliat decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi.

Conform legislaţiei, există o aşa-zisă carte tehnică a construcţiei pe care orice clădire trebuie să o aibă, fie că sunt imobile rezidenţiale sau nerezidenţiale. Aceasta ar trebui consultată atunci când decidem să cumpărăm o locuinţă. „În acea carte tehnică sunt patru capitole. Unul este rezervat părţii de concepere şi proiectare, partea a doua este pentru execuţie şi recepţii, urmează partea de modificări care apar pe parcurs, deci urmărirea comportării şi intervenţiile care se fac pe perioada de utilizare, şi ultima este partea de dezmembrare, demolare. Dacă ne dorim să cumpărăm o casă mai nouă sau mai veche, primul lucru pe care trebuie să-l facem este, dacă nu suntem de specialitate, să solicităm părerea unui specialist în construcţii şi să aruncăm o privire în cartea tehnică a construcţiei. Toate modificările făcute ar trebui să fie menţionate acolo. Dacă sunt modificări care nu sunt autorizate legal, atunci e obligatoriu ca înainte de a face pasul decisiv, adică de a cumpăra clădirea, pentru că e vorba de sume foarte mari de bani, ar trebui să solicităm părerea unui expert. Acesta ne poate spune dacă modificarea respectivă este importantă sau nu, dacă poate provoca degradări”, a explicat Dorina Isopescu. AGERPRES