Producția industrială a crescut cu 3% în primele nouă luni ale anului

Producția industrială a crescut ca serie brută cu 25,5% în luna septembrie a acestui an, comparativ cu luna precedentă, în timp ce în primele nouă luni din 2015 producția industrială a consemnat un avans de 3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică.

Creșterea producției industriale a fost susținută, în septembrie, de creșterea industriei prelucrătoare (+29,7%) și a industriei extractive (+2,9%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au scăzut cu 4,6%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în septembrie producția industrială a crescut cu 1,2% față de august 2015, susținută tot de industria prelucrătoare și cea extractivă, iar în perioada ianuarie — septembrie avansul a fost de 3,2%.

În septembrie față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială a crescut atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,9%, respectiv cu 3,4%.

Pe de altă parte, avansul producției industriale din primele nouă luni a fost generat de creșterea industriei prelucrătoare (+3,6% pe serie brută și serie ajustată sezonier) și a producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+2,3% pe serie brută și +2,7% pe serie ajustată sezonier). Industria extractivă a scăzut cu 9,7% pe serie brută și cu 9,5% pe serie ajustată sezonier. AGERPRES