Numărul autoturismelor produse în România a crescut cu 12,73% în primele cinci luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, până la un volum de 216.105 unităţi, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.
La nivelul lunii mai au fost produse, la nivel naţional, 39,822 de autoturisme, mai multe cu 11,59% comparativ cu intervalul similar din anul anterior, când au fost înregistrate 35.865 de exemplare. Dintre acestea, 28.713 unităţi au ieşit de la uzina Dacia din Mioveni, iar 11.109 exemplare au fost produse de uzina Ford de la Craiova.
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – mai 2022, producţia de autoturisme din România a atins un volum de 216.105 de unităţi, dintre care 131.063 Dacia şi 85.042 Ford. În această marjă, creşterea de la an la an a fost de 12,73%.
Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme noi au ajuns, în România, în primele cinci luni ale anului, la 47.645 de unităţi, în creştere cu 32,92% comparativ cu intervalul similar din 2021, când au fost înregistrate 35.845 de exemplare, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de ACAROM.
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii mai, s-a înregistrat o creştere cu 24,05% a înmatriculărilor de autoturisme noi, până la un volum de 10.198 de unităţi.
În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a fost, în mai 2022, de 29.952 unităţi, cu 5,1% mai puţine în comparaţie cu aceeaşi lună din anul trecut.
De asemenea, în primele cinci luni ale anului în curs, înmatriculările de autoturisme rulate, înregistrate pentru prima dată pe plan local, au ajuns la 135.275 de unităţi, în scădere cu 19,05%, raportat la perioada de referinţă (167.101 de unităţi).
Datele citate relevă faptul că în clasamentul mărcilor de autoturisme noi, în ianuarie – mai 2022, conduce Dacia, cu 12.616 de unităţi înmatriculate, urmată de Hyundai – cu 3.921 unităţi, Ford (3.699), Toyota (3.565), Skoda (3.307), Volkswagen (2.934), Renault (2.788), Peugeot (1.636), Mercedes (1.590) şi Kia (1.090). AGERPRES