Producătorul de seminţe Agrosel anunță investiţii de 1,5 mil. euro în acest an

Producătorul de seminţe Agrosel din Câmpia Turzii, controlat de antreprenori locali, a făcut în 2020 investiţii atât creşterea capacităţilor de producţie, cât şi eficientizarea livrărilor către clienţi, în valoare de 1,68 milioane de lei şi are în plan în acest an să investească încă 7,4 milioane de lei.

”Pentru începutul lunii aprilie este prevăzut a fi pus în funcţiune un utilaj de ultimă generaţie pentru producerea de plicuri de hârtie, care ajunge la viteza de 400 plicuri/minut. În urma acestei investiţii, Agrosel, pe lângă activităţile de cercetare-ameliorare varietăţi noi, selecţie şi menţinere varietăţi tradiţionale, prelucrare şi ambalare, va produce în regim propriu şi plicurile în care vor fi comercializate aceste seminţe”, au spus reprezentanţii companiei.

Agrosel este singura companie privată cu capital autohton din România care face ameliorare de hibrizi de legume şi unul dintre cei mai mari producători de seminţe de legume, flori şi gazon din România şi din Europa Centrală şi de Est.

Agrosel este pe piaţă de două decenii, fiind înfiinţat în 1998, şi a investit anual în tehnologie. În ultimul an, investiţiile companiei au vizat atât creşterea capacităţilor de producţie, cât şi eficientizarea livrărilor către clienţi. Astfel, capacitatea de depozitare s-a dublat, depozitul cu temperatură şi umiditate controlată a fost extins şi au fost date în folosinţă o nouă platformă şi rampe de încărcare.