Începând cu 1 iulie, Radu Maftei preia funcția de Senior Vice President pentru Europa de Sud-Est (SEE) în cadrul Procter & Gamble, poziție din care va coordona afacerile și operațiunile companiei în 12 piețe din regiune.

“Sunt foarte bucuros să mă întorc în România, locul unde mi-am început cariera în P&G, acum 25 de ani. Sunt, de asemenea, onorat să preiau responsabilitatea coordonării organizației P&G din această regiune importantă pentru companie. Europa de Sud -Est (SEE) are un potențial semnificativ și sunt nerăbdător să lucrez împreună cu echipa având în vedere oportunitățile de creștere pe care piețele din regiune le oferă’’, a declarat Radu Maftei.

Radu a absolvit Academia de Studii Economice din București, specializarea business internațional și s-a alăturat echipei P&G în 1997, tot în București. De-a lungul carierei a ocupat diverse funcții în finanțe, comercial și management, având la activ mai multe poziții de conducere de vârf pe piețe din Europa, Orientul Mijlociu și SUA. Înainte de a prelua noile responsabilități din Europa de Sud-Est, a ocupat funcția de Vice President–Finance & Accounting, pentru Europa de Nord. Radu este căsătorit și are 2 fiice.

În luna septembrie a anului trecut, P&G l-a promovat pe Rodion Dutca pe poziția de CFO pentru Europa de Sud-Est. Cu 14 ani de experiență în cadrul companiei Procter&Gamble, Rodion Dutca a preluat portofoliul de la Tuba Bastan, cea care a ocupat această funcție pentru o perioadă de trei ani, din iulie 2019 până în luna august 2022.