Preţurile noului BMW Seria 7 pornesc în România de la 73.150 de euro fără TVA

bmw-seria-7-13mNoul BMW Seria 7 a debutat oficial în showroom-urile din întreaga ţară. Noul model vine cu cel mai important arsenal tehnologic pe care l-a oferit vreodată o limuzină de lux. Pe de o parte sunt oferite în premieră un număr impresionant de inovaţii importante: de la structura caroseriei care foloseşte elemente din fibră de carbon, faruri adaptive cu tehnologie laser, la o nouă interfaţă iDrive care foloseşte comanda cu gesturi.

Pe de altă parte, noul model preia tehnologii deja existente şi le combină la un nivel fără precedent, aşa cum este cazul soluţiilor pentru trenul de rulare care includ: tracţiune integrală inteligentă, direcţie integrală inteligentă, suspensie pneumatică pe ambele punţi, bare stabilizatoare adaptive, amortizoare adaptive şi sistem cu camere video şi vedere stereoscopică pentru detectarea denivelărilor.

„Tehnologia nu este pentru noi un scop în sine, ci o promisiune că noul BMW Seria 7 oferă cea mai sofisticată experienţă, atât pentru conducătorul auto, cât şi pentru pasageri. Performanţa dinamică, confortul, atenţia pentru locurile din spate şi, în general pentru fiecare detaliu, fac din noul BMW Seria 7 cel mai bun automobil din lume. În plus, tehnologia este un element de prestigiu deosebit – clienţii noştri ştiu că se află într-un automobil unic, cu adevărat special. Avem toate argumentele pentru ca anul viitor să obţinem prima poziţie în segment”, a explicat Cristian Vlaşin, sales manager BMW Group România.

 

Preţuri şi echipare

BMW Seria 7 stabileşte referinţa şi în ceea ce priveşte echiparea standard, cu o colecţie bogată de soluţii oferite clienţilor deja din echiparea de bază. Este vorba aici de un spectru larg de echipamente, precum Head-Up Display, sistemul de navigaţie, o gamă largă de echipamente de siguranţă şi confort, faruri LED integrale, tehnologii BMW EfficientDynamics sau pachete precum BMW Service Inclusive.

Toate sunt disponibile şi în versiunea cu ampatament lung, iar două dintre acestea pot fi comandate cu sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive.

Preţul de început al noului BMW Seria 7 este de 73.150 Euro fără TVA (90.706 Euro cu TVA) pentru modelul 730d, care dispune de un motor diesel de şase cilindri în linie pentru o putere de 195 kW/ 265 CP şi un nivel de emisii care poate să coboare în ciclul de test UE la numai 119g per km (în funcţie de pneurile din echipare).

Cel mai scump model disponibil în prezent este 750iL xDrive. Versiunea cu ampatament lung, echipată cu un motor V8 pe benzină de 330 kW (450 CP) are un preţ de pornire de 105.945 Euro fără TVA (131.372 Euro cu TVA).

bmw-seria-7-22m