Preţul mediu al apartamentelor a revenit în februarie peste 1.000 de euro pe metru pătrat

blocuri_bucuresti2016 este încă un an în care proprietarii de apartamente au o perspectivă pozitivă asupra posibilităţilor celor care doresc o locuinţă, deoarece în februarie preţul mediu pe metru pătrat util a sărit peste pragul de 1.000 de euro, prag sub care pretenţiile proprietarilor au stat aproape patru ani.

„După un avans de 2,1% în luna ianuarie, preţurile apartamentelor scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) au consemnat în fe­bruarie un salt de 4,5%, ajungând astfel să depăşească pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util – sub care s-au situat începând din mai 2012. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, preţul mediu cerut de vânzători se situează în prezent la 1.015 euro pe metru pătrat, faţă de 971 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute; valoarea actuală este cu 9,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 924 de euro pe metru pătrat. În toate marile oraşe analizate au avut loc creşteri de preţ, iar Bucu­reştiul conduce în clasamentul scumpirilor din ultima lună”, se arată într-un comunicat al portalului Imobiliare.ro.

În Capitală, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 3,3% în ultimele 29 de zile (de la 1.054 la 1.089 de euro pe metru pătrat util) şi cu 5,3% în ultimele 12 luni (de la 1.034 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,5%, de la 1.029 la 1.044 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, pe segmentul locuinţelor nou-construite a avut loc o creştere de 4,9%: acestea costă acum 1.123 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.071 de euro pe metru pătrat la finele lui ianuarie.

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în Cluj-Napoca, preţul mediu solicitat de vânzători a crescut cu 3% în ultima lună, de la o medie de 1.152 de euro pe metru pătrat, la 1.186 de euro pe metru pătrat; va­loarea actuală este cu 15,4% mai mare decât cea consemnată la finele lui februarie 2015 (respectiv 1.028 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,6% (de la 1.174 la 1.204 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 3,2% (de la 1.125 la 1.161 de euro pe metru pătrat).

În Braşov, preţurile au crescut cu 3,2% în februarie, de la 884 la 912 euro pe metru pătrat; cea din urmă valoare este cu 7,8% mai mare decât cea atinsă în perioada similară a anului trecut (846 de euro pe metru pătrat util). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,6%, de la 882 la 896 de euro pe metru pătrat. Locuinţele noi au consemnat însă un avans semnificativ, de 8,3%, de la 893 la 967 de euro pe metru pătrat.

În Timişoara, preţurile apartamentelor au consemnat un avans de 1,9% în februarie, de la 952 la 970 de euro pe metru pătrat util; diferenţa faţă de nivelul atins în perioada similară a anului trecut (851 de euro pe metru pătrat) este de 14%. Tendinţa ascendentă din ultima lună a fost susţinută în principal de segmentul locuinţelor vechi, care s-au scumpit cu 2,2%, de la 951 la 972 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, suma medie solicitată pentru unităţile locative noi a ajuns la 960 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 0,4% faţă de 956 de euro pe metru pătrat în ianuarie).

În Constanţa, locuinţele s-au scumpit cu 1,6% în ultimele 29 de zile (de la 915 la 930 de euro pe metru pătrat util) şi cu 5,1% în ultimele 12 luni (de la 885 de euro pe metru pătrat util). Unităţile locative din blocurile vechi costă acum cu 1,6% mai mult decât la sfârşitul lui ianuarie, respectiv 927 de euro pe metru pătrat (faţă de 912 euro pe metru pătrat). O creştere similară (de 1,7%) a fost înregistrată de apartamentele noi, care au ajuns la un nivel de 940 de euro pe metru pătrat (de la 924 de euro pe metru pătrat).

În Iaşi, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 1,3%, de la 877 la 888 de euro pe metru pătrat util; preţul mediu solicitat în prezent este cu 5,3% mai ridicat decât cel valabil în perioada similară a lui 2015 (respectiv 843 de euro pe metru pătrat). Un apartament vechi poate fi achiziţionat, în medie, cu 854 de euro pe metru pătrat (cu circa 0,5% mai mult decât luna trecută, când ajungea la 850 de euro pe metru pătrat), în timp ce unul nou ar costa circa 918 euro pe metru pătrat (în creştere cu 1,5%, de la 904 euro pe metru pătrat în ianuarie).