Cotaţia cuprului a ajuns luni dimineaţa la 9.650 de dolari pe tonă la London Metal Exchange, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, ca urmare a aşteptărilor că oferta va fi limitată pe măsură ce revenirea economiei mondiale va lua viteză.
Preţurile la cupru au crescut odată cu preţurile la majoritatea materiilor prime industriale, de la minereu de fier la aluminiu. Cotaţiile la cupru au fost stimulate de perspectiva relansării creşterii economice pe măsură ce campaniile de vaccinare progresează şi dolarul american se depreciază, la care se adaugă aşteptările că perioada de inflaţie scăzută din marile economii ar putea să se apropie de sfârşit.
De asemenea, rolul crucial jucat de cupru în tranziţia la energia verde alimentează estimările că tendinţa de apreciere va fi una de durată, având în vedere că ţările din întreaga lume adoptă ţinte mai ambiţioase de mediu. Analiştii de la banca Goldman Sachs Group Inc. şi cei de la firma de trading Trafigura Group se aşteaptă ca preţurile la cupru să depăşească recordul de 10.190 de dolari pe tonă stabilit în 2011 în contextul în care cererea va devansa oferta.
Datele preliminare arată că economia Chinei, cel mai mare consumator mondial de metale, a continuat să crească în luna aprilie, după un avans record în primul trimestru, iar exporturile solide şi sporirea încrederii au sprijinit relansarea. Datele ce urmează a fi publicate săptămâna aceasta ar putea arăta, de asemenea, că revenirea economiei americane s-a accelerat iar oficialii Rezervei Federale vor reitera că nu se grăbesc să retragă măsurile de sprijin.
Pe partea de oferă, muncitorii din porturile din Chile au cerut luni declanşarea unei greve, ca răspuns la decizia preşedintelui Sebastian Pinera de a bloca o lege care ar fi permis oamenilor să îşi retragă anticipat banii din fondurile de pensii. Această grevă riscă să perturbe exporturile unei ţări care este responsabilă pentru aproximativ un sfert din oferta mondială de cupru. AGERPRES