Posturile de manager pentru 14 spitale din Capitală au fost scoase la concurs, conform unor anunţuri postate pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Acestea vizează: Spitalul clinic de boli infecţioase şi tropicale „Victor Babeş”, Spitalul clinic de ortopedie-traumatologie şi TBC osteoarticular „Foişor”, Spitalul clinic de urologie „Prof. dr. Theodor Burghele”, Spitalul clinic de obstetrică-ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu”, Spitalul clinic „Dr. Ioan Cantacuzino”, Spitalul clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu”, Spitalul clinic de nefrologie „Carol Davila”, Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”, Spitalul clinic Colţea, Spitalul clinic de boli reumatismale „Dr. Ion Stoia”, Spitalul clinic Filantropia, Spitalul clinic „Sf. Maria”, Spitalul clinic „Nicolae Malaxa”, Spitalul de pneumoftiziologie „Sf. Ştefan”.

Cele 14 anunţuri au fost postate pe site-ul ASSMB în perioada 27 octombrie – 6 noiembrie. Acestea conţin calendarul concursurilor, condiţiile de înscriere, documentele ce trebuie depuse la dosar şi bibliografia.

Concursurile se vor finaliza până la sfârşitul anului. AGERPRES