“Portret de fetiţă” de Tonitza, în licitaţie la preţul estimativ de 34.000-40.000 de euro

Lucrarea “Portret de fetiţă”, semnată de Nicolae Tonitza, va fi pusă în vânzare la preţul estimativ de 34.000-40.000 de euro la licitaţia organizată de casa Alis pe 17 ianuarie, prima sesiune din România din acest an. Opera, datată 1924, are preţul de pornire de 165.000 de lei.

În catalogul licitaţiei, la sume estimative ridicate se mai regăsesc lucrările: “Nud” de Henry Mavrodin, la 13.000-15.000 de euro, “Turci la Paşa-Cîlşa” de Nicolae Dărăscu – din colecţia Margaretei Lambru – la 10.000-15.000 de euro, “În familie” de Rudolf Schweitzer Cumpăna, la 8.000- 10.000 de euro, “Peisaj dobrogean” de Paul Miracovici, la 5.500-7.500 de euro.

Licitaţia Alis mai cuprinde sculpturi, bijuterii, ceasuri, obiecte de mobilier, bibliofilie.

Pe 26 şi 28 ianuarie Casa Artmark organizează primele licitaţii din acest an, care sunt dedicate patrimoniului unei familii de colecţionari. La aceste sesiuni sunt puse în vânzare la preţul de pornire de 100 de euro opere ale maeştrilor români – Pallady, Câlţia, Piliuţă, Pacea sau Ilfoveanu, dar şi lucrări de grafică din repertoriul european semnate de Dali, Picasso sau Chagall. AGERPRES