Planul de resuscitare a uzinei Ford de la Craiova

Rob Ardley, executivul în vârstă de 59 de ani, gestionează din biroul său din Craiova cei 2.600 de salariaţi ai uzinei Ford România, unde constructorul american produce monovolumul de clasă mică B-Max alături de motorul EcoBoost de 1,0 litri pe benzină, considerat a fi unul dintre cele mai performante din segmentul său. După aproape opt ani de când Ford a preluat Craiova, misiunea englezului este să pregătească angajaţii inclusiv pentru următoarele etape de dezvoltare ale fabricii: din 2017 este foarte probabil ca la uzină să se producă două noi modele, iar pe lângă B-Max să vină şi SUV-ul de clasă mică EcoSport, produs în prezent pentru Europa în Chennai, India.

În luna martie a acestui an Ford România a renunţat la planurile de a disponibiliza 680 de salariaţi şi a renunţat la doar 490 de angajaţi, dar a redus programul de lucru şi salariile cu 8%, potrivit reprezentanţilor companiei. În prezent, la Craiova compania ame-ricană are 2.700 de salariaţi, faţă de 3.200 în toamna anului trecut, având în vedere că au derulat astfel de programe de plecări voluntare şi în 2012 şi 2013, în fiecare an renunţând la circa 400 de salariaţi. Reducerea salariilor şi a numărului angajaţilor vine în contextul în care segmentul monovolumelor mici pe care activează B-Max pierde tot mai mult teren în favoarea SUV-urilor mici precum Ford EcoSport.

Citiți articolul integral pe businessmagazin.ro