Plafonul pentru “Prima Casă” scade considerabil în 2016

apartament_golPlafonul pentru programul “Prima Casă” se suplimentează cu 200 de milioane de lei în acest an, iar de anul viitor va fi modificat, astfel că plafonul total de garanții va fi redus la 1,5 miliarde de lei, iar marja de dobândă, aplicată peste ROBOR, scade de la 2,5% la 2%, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

“Pentru ‘Prima Casă’ vom suplimenta cu 200 de milioane de lei plafonul pentru 2015, iar pentru anul viitor am decis o reducere a schemei la 1,5 miliarde de lei, și în condiții actualizate de cost, de rata dobânzii, adică ROBOR plus 2%”, a explicat Anca Dragu.

În ceea ce privește impactul pe care Legea privind darea în plată l-ar putea avea asupra creditelor contractate prin acest program, reprezentanții Ministerului Finanțelor spun că va fi foarte mic, având în vedere că rata de neperformanță pe acest program este de doar 0,1% – 0,2%. Celelalte condiții de creditare rămân neschimbate, inclusiv avansul de 5%, au mai spus oficialii din Finanțe.

În prezent, plafonul total de garanții acordate de stat în cadrul programului este de 2,6 miliarde de lei, la care se vor adăuga cele 200 de milioane anunțate pentru acest an. AGERPRES