Piața spațiilor logistice a traversat în pandemie cea mai bună perioadă, cu cerere record din partea retailerilor și logisticienilor

Piața spațiilor logistice din România va consemna în 2020 un an cu o cerere record, volumul tranzacționat urmând a depăși pragul de 700.000 de metri pătrați, pe fondul dezvoltării accelerate a comerțului online și al poziționării Bucureștiului drept hub logistic regional pentru o serie de retaileri internaționali, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În primele nouă luni ale anului, volumul tranzacționat s-a ridicat la 581.000 de metri pătrați, în creștere cu 94% față de perioada similară a anului precedent. Bucureștiul a atras 65% din cerere, iar Timișoara aproape 13%, cele două piețe fiind cele mai mari și mai active poluri industriale și logistice din România.

În acest context, și dezvoltatorii au fost activi, livrând spații noi cu o suprafață de 356.000 de metri pătrați în perioada ianuarie – septembrie 2020, în creștere cu 27% față de perioada similară a anului precedent. Aproximativ 75% din noile spații au fost date în folosință în jurul Capitalei, unde se dezvoltă atât polul tradițional, de la intrarea pe autostrada București – Pitești, cât și zonele de Nord-Vest și Nord, în dreptul autostrăzii București – Ploiești. Astfel, în timp ce IKEA, prin intermediul operatorilor logistici Maersk și IB Cargo, a ales să dezvolte un centru de distribuție regional cu o suprafață de 75.000 de metri pătrați în cadrul proiectului CTPark Bucharest West situat la kilometrul 23 al A1, retailerul polonez de fashion LPP a decis să își dubleze suprafața centrului de distribuție din cadrul WDP Park Ștefănești, în zona de nord a Capitalei, unde a închiriat un spațiu suplimentar de 22.000 de metri pătrați.

Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Am observat o fluiditate și o activitate extrem de dinamică a segmentului logistic în contextul în care existența stocurilor cât mai aproape de piețele de desfacere și livrările rapide către consumatorul final sunt cruciale în maximizarea vânzărilor. Strategia de extindere a retailerilor sau operatorilor online, respectiv consolidările companiilor din FMCG, logistică și curierat au fost corelate cu cererea în creștere și au rolul de a preîntâmpina potențiale blocaje în canalele de distribuție pe fondul limitărilor din ultimele 8 luni.”

Stocul spațiilor logistice și industriale din România se ridică la circa 4,3 milioane de metri pătrați, jumătate dintre aceste spații regăsindu-se în jurul Bucureștiului. Chiriile de referință au rămas stabile în acest an, situându-se în intervalul 3.75 – 4 euro / mp / lună. Cei mai mari jucători sunt companiile CTP din Olanda și WDP din Belgia, care au o cotă de piață cumulată de aproximativ 50%.