Vânzările de sisteme de alarmă au crescut cu 40%, în cursul anului trecut, în comparaţie cu datele din 2019, deşi la ora actuală doar puţin peste un sfert (27%) dintre români şi-au instalat la domiciliu un asemenea sistem de protecţie, arată o analiză realizată de către o companie specializată în sisteme de securitate.
În acest context, pentru anul în curs, reprezentanţii Atu Tech estimează o creştere a vânzărilor pentru sistemele de alarmă de până la 30% şi vizează soluţii integrate într-un singur sistem: alarmă, supraveghere video, diferite opţiuni pentru deschiderile porţilor automatizate sau controlul asupra becurilor sau alimentării cu curent electric.
În prezent, 70% din totalul vânzărilor anuale de sisteme de alarmă sunt reprezentate de cele profesionale, iar restul de 30% de cele rezidenţiale.
„Acest raport se explică, în primul rând, prin obligativitatea business-urilor de a avea sisteme de securitate profesionale omologate instalate la punctele de lucru. O creştere mai accelerată se înregistrează însă pe segmentul rezidenţial, unde familiile apelează la astfel de sisteme pentru protecţia caselor şi a bunurilor, atât împotriva tentativelor de furt, cât şi a accidentelor casnice”, se menţionează într-un comunicat al Atu Tech.
În ceea ce priveşte potenţialul pieţei de profil din România, specialiştii în domeniu estimează că doar 27% dintre români au un sistem de securitate a locuinţei.
Potrivit sursei citate, preţul mediu pentru un sistem de alarmă profesional este între 800 şi 1.000 de lei, în timp ce pentru cele rezidenţiale tarifele variază între 400 şi 500 de lei.
Specialiştii în sisteme de securitate Atu Tech (A2T.ro) recomandă ca instalarea sistemelor de alarmă, mai ales a celor profesionale, să fie făcută de instalatori profesionişti, autorizaţi. Instalarea necorespunzătoare poate duce la arderea sau la avarierea componentelor, dar, mai ales, la o programare greşită a sistemului, aspect foarte important în buna funcţionare a sistemului de alarmă. Instalarea şi programarea alarmelor necesită cunoştinţe avansate, astfel încât să nu apară alarme false sau chiar ignorarea unor evenimente importante. AGERPRES