Piața muncii cere în continuare ingineri, chiar dacă pandemia a afectat unele domenii

Anul 2020 a fost unul care a supus piața muncii din România la multe încercări. Mediul de afaceri a fost afectat sever de pandemie, așa că angajatorii au fost mult mai atenți cu resursa umană. Pentru a defini direcțiile de urmat în ceea ce privește oferta educațională, Universitatea Politehnica Timișoara a analizat rata de angajabilitate a absolvenților facultăților de inginerie, a generației care a finalizat studiile în anul 2019 și care s-a încadrat pe piața muncii până la data de 31 decembrie 2020.

Potrivit datelor culese din Registrul General de Evidență a Salariaților, 80% din tinerii care au devenit ingineri la Universitatea Politehnica Timișoara în 2019 și-au găsit un loc de muncă. Cifra este doar cu 3% mai mică față de generația anterioară. Pe de altă parte, rata de angajare a celor care au finalizat un program de masterat în același an a ajuns la 89% – procentul fiind mai mare cu 4% în comparație cu anul precedent.

“Ne bucurăm să vedem că inginerii sunt, poate, cei mai căutați oameni din piața muncii. Asta înseamnă că există o tendință de dezvoltare, atât a sectorului public, cât și a sectorului privat. Datele noastre arată că cel puțin patru din cinci absolvenți de inginerie lucrează în momentul de față. Numai că rata de angajabilitate, cel mai probabil, se apropie de 100% pentru că în REVISAL nu sunt incluși cei care au decis să plece să lucreze în străinătate sau cei care lucrează pe cont propriu. Oricum, ne confruntam deja înainte de pandemie cu o lipsă acută de ingineri în piața muncii, pe toate domeniile. De altfel, numărul de absolvenți de inginerie este insuficient la nivel european pentru că trăim într-o economie aflată permanent în dinamică, iar toate profesiile au la bază dispozitive inteligente, elaborate de ingineri”, susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Surpriza studiului a fost reprezentată de absolvenții Facultății de Construcții. La nivel de licență, angajabilitatea inginerilor în construcții poate fi comparată cu cea din zona IT. Vorbim despre un procent de 84%, care este mai mare cu 7% față de acum doi ani. În pandemie, acest domeniu a fost printre cele mai puțin afectate, așa că cererea de specialiști a crescut.

În cazul absolvenților studiilor de licență, numărul celor care și-au încheiat contractele de muncă în ultimul an este sub 9%. La studii de masterat din zona ingineriei, procentul scade la 5%. Cu toate acestea, cei care nu s-au reangajat după ce au rămas fără job, nu înseamnă că sunt șomeri. Ei fie efectuează studii de doctorat, fie au plecat să lucreze pentru companii din străinătate.

“O parte dintre ei au plecat din pozițiile pe care le ocupau, spre finalul anului, pentru a se angaja într-o altă companie la începutul anului 2021. De asemenea, există mulți absolvenți care își dezvoltă firme sau care lucrează ca freelanceri, în special în zona de proiectare. Datele analizate de noi nu cuprind și aceste situații. De altfel, prin activitățile pe care le avem în domeniul antreprenoriatului, noi îi încurajăm pe tineri să își dezvolte propriile firme, încă din perioada facultății. Mulți dintre cei care urmează această cale vin cu idei inovatoare și aduc plus valoare pieței”, susține Florin Drăgan.