Valoarea totală anuală a pieţei de mâncare gătită şi băuturi s-a ridicat la 10,32 miliarde de lei, în 2020, în cinci dintre cele mai mari oraşe din ţară, respectiv Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj şi Braşov, în scădere cu 29% faţă de anul 2019, relevă studiul National Foodservice Research, realizat de Hospitality Culture Institute.
Cercetarea de specialitate arată că 47% din piaţa de mâncare gătită este generată, în prezent, de servicii de livrare utilizate de 9 din 10 respondenţi din Bucureşti şi din marile oraşe din ţară.
De asemenea, aproape două treimi (63%) dintre cei care au comandat mâncare cel puţin o dată în ultimele şase luni au făcut-o pentru acasă în cele multe situaţii, în timp ce doar 17% la locul de muncă.
Datele Hospitality Culture Institute evidenţiază faptul că, pentru următoarele şase luni, nu se preconizează o scădere a comenzilor prin intermediul serviciilor de delivery.
În privinţa comportamentului consumatorilor faţă de măsurile de prevenţie împotriva COVID-19, cât şi a estimărilor asupra veniturilor, 40% dintre cei intervievaţi au declarat că bugetul pentru a mânca în oraş a scăzut în ultimul an.
La nivelul oraşelor Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj şi Braşov, valoarea totală anuală a pieţei de mâncare gătită şi băuturi out of home (restaurante standard, fast-food, cantine, pub-uri şi supermarketuri) a ajuns, în 2020, la 10,32 miliarde de lei, cu 29% sub ceea ce se s-a înregistrat în anul anterior, respectiv 14,1 miliarde de lei.
Cele cinci oraşe reprezintă 60% din total piaţă, ceea ce duce industria ospitalităţii la o valoare de 17 miliarde de lei, în anul 2020, se precizează în studiul citat. AGERPRES