Peste 50% din unităţile de cazare din Delta Dunării vor rămâne închise în acest an şi după încheierea stării de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus, iar capacitatea de cazare a Deltei se va reduce la jumătate anul viitor, dacă Guvernul nu ia măsuri urgente pentru sprijinirea operatorilor turistici, a declarat preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.

El a mai spus că industria ospitalităţii are nevoie de măsuri suplimentare pe lângă cea privind şomajul tehnic, adoptată deja şi a menţionat printre acestea suspendarea taxelor şi impozitelor, precum şi a ratelor la bănci.

„Dacă măsura privind şomajul tehnic nu va fi continuată de măsuri economice susţinute, ca de exemplu suspendarea taxelor şi impozitelor, a ratelor la bănci, vom avea o situaţie gravă când pandemia va trece, fiindcă peste 50% din operatori vor fi în imposibilitatea de a-şi continua activitatea”, a afirmat preşedintele AMDTDD.

În opinia lui, sprijinul autorităţilor române trebuie să fie urgent. „Fără acest sprijin urgent, probabil că anul viitor vom asista la o înjumătăţire a capacităţii de cazare”, a adăugat preşedintele asociaţiei.

Ţibuleac a menţionat că toţi cei aproape 1.000 de pescari din Deltă sunt deja afectaţi, în condiţiile în care procesatorii de peşte pot prelua cantităţi mici de peşte faţă de capturi.

„Gândiţi-vă că produsul nu mai are piaţă de desfacere la nivelul judeţului, pentru că sunt închise restaurantele. Lipsa turiştilor îi va afecta şi pe transportatori. Şi ei sunt îngrijoraţi”, a mai spus Ţibuleac.

Puţine pensiuni mai sunt deschise în momentul de faţă în Deltă, iar conducerile acestora au decis să aplice măsuri suplimentare de siguranţă atât pentru personalul propriu, cât şi pentru oaspeţi. „Acum, în Deltă, sunt pescarii sportivi, iar unele unităţi de cazare îşi reconfigurează activitatea în contextul stării de urgenţă şi nu au deschise zonele de alimentare. Dar sunt măsuri care pot extinde pe o perioadă scurtă activitatea. Pe termen mediu şi lung, e nevoie de programe economice eficiente”, a precizat preşedintele AMDTDD.

Ţibuleac a afirmat că autorităţile locale pot sprijini operatorii turistici prin suspendarea impozitului pe clădiri, însă decizia trebuie să fie valabilă pentru toţi contribuabilii. AGERPRES