Peste 100 de medici au participat și discutat despre actualitățile bolii cronice de rinichi la Conferința de Management Medical Modern – Nefrologie și Medicina de Familie de la Suceava

nefrologie_suceava_2015_1Pe 13 noiembrie, la Hotel Zamca în Suceava s-a desfășurat cea de-a noua ediție a Conferinței de Management Medical Modern: Nefrologie și Medicină de familie. Dedicată abordării interdisciplinare a bolii cronice de rinichi conferința a reunit pentru o dezbatere interactivă și extrem de interesantă, medici de specialități diverse precum medicina de familie, nefrologie, diabet și boli de nutriție, ATI, pediatrie și medicină internă.

Doi dintre cei mai cunoscuți medici nefrologi din întreaga țară au condus dezbaterile dedicate Actualităților în Boala Cronică de Rinichi: Conf. Dr. Adalbert Schiller, coordonatorul științific al evenimentului și Prof. Dr. Adrian Covic, Președinte al Societății Române de Nefrologie.

Dezbaterea a fost deschisă de Președintele Colegiului Medicilor Suceava, Dr. Sorin Hâncu, care a vorbit despre importanța și utilitatea organizării acestor întâlniri, care permit medicilor de specialități diferite să discute față în față și să abordeze aceeași patologie din puncte de vedere diverse, creionând astfel concluzii noi și interesante.

Conf. Dr. Adalbert Schiller a vorbit apoi despre rolul medicului nefrolog, de manager al bolii cronice de rinichi, realizând și un scurt istoric al evoluției acestei boli și abordării diferite pe care maladia a suferit-o de-a lungul istoriei. Am aflat apoi despre modul în care era realizată dializa la începutul secolului și evoluția spectaculoasă a tehnologiei până la forma sa actuală. Tot Conf. Dr. Adalbert Schiller a prezentat prevalența și etiologia bolii cronice de rinichi, remarcând diferențele între anumite zone geografice ale României și atrăgând atenția asupra cifrelor prezentate de ultimele studii și cercetări (care au analizat prevalența diabetului, obezității și bolii cronice de rinichi la nivel național), care ridică prevalența BCR la peste 12 procente.

Prof. Dr. Adrian Covic a prezentat cele mai noi metode pentru încetinirea progresiei bolii cronice de rinichi, riscurile cardiovasculare care îi sunt asociate și managementul de rutină al complicațiilor acestei boli. Prof. Dr. Covic a remarcat apoi importanța medicilor de familie în identificarea precoce a bolii cronice de rinichi și i-a îndemnat să continue eforturile de depistare.

Finalul conferinței a fost dedicat întrebărilor și discuțiilor pe cazuri concrete, toți participanții declarându-și intenția de a reveni pentru viitoarele întâlniri organizate în cadrul programului.

Conferința de Management Medical Modern: Medicina de Familie și Nefrologia organizată la Suceava este cea de-a patra întâlnire din acest an dedicată medicilor de familie și gestionării bolii cronice de rinichi și parte a Programul de educație dedicat bolii cronice de rinichi implementat cu susținerea Partenerului B.Braun Avitum. Programul va continua cu noi întâlniri în anul 2016.
nefrologie_suceava_2015_2
Despre B.Braun Avitum

B.Braun Avitum este subsidiara din România a concernului german cu acelaşi nume, lider mondial în tratamentul extracorporal al sângelui, cu experienţă de peste 175 de ani în domeniu. La finalul anului 2014 Grupul B.Braun înregistra peste 50.000 angajaţi în 57 de state şi investea peste 180 milioane euro în cercetare.

În România compania B.Braun Avitum a intrat din anul 2004, cu investiţii directe de peste 15 milioane de euro şi a reuşit să devină furnizor major al pieţei româneşti de produse şi servicii pentru dializă. În acest moment, B.Braun Avitum operează 10 centre de dializă proprii, situate în Timişoara, Târgu Mureş, Sighişoara, Botoşani, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Reșița, Suceava, Arad și Cluj.